NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

eram atenţi şi la glasul piţigăiat al ruşilor din care nu înţelegeam mare lucru,
rupeam câteva cuvinte şi începusem să mă obişnuiesc cu gândul că odată şi
odată voi termina şi această aventură. Vedeam şi eu că ei erau sătui de război,
umblau alandala după palincă şi femei şi-l înjurau mereu pe Hitler:
bifoimachi, nemeţchi! bifoimachi Hitler!
Primul contact cu focul a fost simplu, pe la ora zece am oprit şirul de
căruţe la marginea unui lan de porumb să ne mai odihnim; coborâsem din
căruţe şi stăteam pe malul şanţului în aşteptarea comenzii de plecare, unii
intraseră în porumb să-şi facă necesităţile şi veneau pe rând cu ştuleţi de
porumb şi-i băgau în gura gloabelor sleite de foame şi de drum.
Şi dintrodată, aşa din senin, văzduhul a început să fiarbă, mai întâi
câteva puşti mitraliere, apoi catuşele ruseşti care secerau totul în faţa lor,
măturau lanuri întregi de porumb. Proiectilele brăzdau bolta şi loveau cu
nesaţ coloana germană, se-aprindeau uriaşe flăcări, ardeau maşini, cisterne cu
benzină aruncau în sus jeturi de foc, se-aprindeau satele, niciodată în viaţa
mea nu mai văzusem un război, am rămas uimit ce proporţii poate să ia o
luptă; caii noştri au luat-o razna pe câmp, eu am fugit după ei, unii din ei
fuseserp loviţi şi se zbăteau în hamuri stropşind totul cu sânge. Lupta a durat
cam o oră, timp destul să văd un infern dantesc. În şanţ, lângă mine doi
soldaţi ruşi, unul tăiat în bucăţi şi altul cu faţa mutilată, rămăseseră ca nişte
stârvuri stropşite cu sânge.
Trebuie să fug din acest infern cât mai repede, mi-am zis, le-am
împărtăşit şi celor doi consăteni gândurile, dar Vida Baci, căci aşa-l chema pe
bătrân, m-a sfătuit să stau la locul meu, să ascult ordinele că ruşii nu ştiu
multe şi ne împuşcă dacă simt ceva. Nu ştiu de ce oamenii când îmbătrânesc
capătă o obsesie a morţii, o frică permanentă de moarte, aşa cum făcea acum
Vida Baci care mi-a zis: “Eu nu fac aşa ceva, măi Pişto, mai am câţiva ani de
trăit şi ţin la ei!” “Vida Baci, îi spun eu, murim şi singuri dacă mai vine un
măcel ca ăsta!”
După această primă înfruntare cu moartea a urmat o acalmie, s-a
început iară organizarea, ruşii au instalat pe malul stâng al Mureşului un post
de observare cu un pluton care l-a cooptat şi pe Vida Baci, ca un bun
cunoscător al locurilor, care i-a dus prin locuri dosnice, ştiute numai de el.
Plutonul a fost dus de mine cu căruţa, era un drum plin de hârtoape şi în
acelaşi timp foarte periculos pentru că îl aveau nemţii sub observare şi
puteam din clipă în clipă să fim măturaţi de pe faţa pământului. Vida Baci
bolborosea rugăciuni şi-şi făcea mereu semnul crucii, ruşii stăteau tăcuţi pe
carâmbul căruţei cu puştile mitraliere gata de tragere şi ne ţineau şi pe noi sub
observare.
Soarele se ridicase sus, începuse căldura, tăcerea ne omora, spaima de
moarte se înfipsese în inimile noastre ca o hidră cu mii de gheare şi nu după
mult timp ne-a luat în primire o ploaie de gloanţe, noi am sărit din căruţă şi
121