NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

cu o patrulă a lor, formată din doi ofiţeri şi i-am luat, când i-au văzut
celovecii, strigau bucuroşi : “Aaaa, haraşo, haraşo!” I-am înhămat şi m-au
dus la comănduirea lor care era instalată în vechea primărie, nici nu mai m-au
lăsat pe mine să mân caii, au pus ei mâna pe hăţuri şi le-au dat bice. Caii,
necunoscându-i, s-au opus să plece, săreau în sus cu amândouă picioarele de
dinainte şi nu mai făceau un pas.
Era sâmbătă seara, tata, îngrijorat, îmi ieşise înainte şi mă aştepta cu
sufletul la gură. Cei doi ofiţeri au vorbit ceva pe ruseşte, apoi mi-au făcut
semn să trec eu la cârma lor. Unul din ei s-a aplecat peste carâmbul căruţei şi
i-a spus lui tata că mă ia cu ei mai departe, să n-aibă nicio grijă că mă voi
întoarce. şi aşa m-am trezit pe front cu trupele sovietice şi româneşti, aşa mi-a
fugit gândul de la Agneta, la care voiam să merg, s-o aduc la domnul Deleş,
aşa m-am despărţit de mama pe care n-aveam s-o mai văd vreodată, de tata, şi
de sat şi de meleagurile mele dragi.
Ruşii au mai stat două zile în sat, timp în care s-au pregătit minuţios de
înaintare. Pe noi ne-au pus sub pază severă şi ne-au ordonat să cărăm muniţie
noaptea. Au lăsat două unităţi în urmă şi ei au început să sape întărituri. De
acum încolo începe un joc fantastic cu moartea. ,În fond mi-am zis: dacă am
pierdut-o pe Agneta, viaţa pentru mine nu mai are niciun sens şi m-am
aruncat ca nebunul în faţa gloanţelor, doar voi curma mai repede această viaţă
care-mi fusese potrivnică. Destinul însă n-a vrut să se întâmple aşa, a dorit să
trăiesc în continuare şi să mă chinui.
Unitatea rusească a plecat din sat într-o dimineaţă de mult pe o
năpraznică ceaţă cu un convoi întreg de căruţe, era toamnă de-abinelea,
miriştiile rămăseseră negre în urma noastră, porumbul dăduse şi el în galben,
undeva pe lângă noi se-auzeau învolburate apele Mureşului, şoşotul valurilor
mă ţinea într-o amorţeală dulce. ,În urma lor, nemţii minaseră terenul, echipe
germane şi hortiste lucrau de zor la plantarea minelor, se săpau observatoare
şi convoaie de maşini urcau şi coborau şoseaua ca nişte şerpi uriaşi, le
vedeam de departe cum îşi plimbau farurile ca licuricii pe câmpia pustie.
Cu mine ruşii mai luaseră încă doi unguri din sat, toţi trei eram cu
căruţele în şir, pe unul din ei, bătrân, îl cunoşteam mai de mult, de pe timpul
când noi, copiii, mergeam pe luncă cu caii la păscut şi el venea la noi şi ne
spunea braşoave; era un fel de văcar al satului, acum ajunsese sărman, n-avea
nici copii, trăia singur cu baba lui, mai mult din mila satului. Mult timp m-
am întrebat de ce l-au luat ruşii tocmai pe el până când într-o zi am aflat că el
cunoştea bine Pusta ungară şi-l luaseră un fel de călăuză pe lângă un pluton
de cercetare.
“ Greu, Pişto, îmi zicea el, greu la vârsta mea să mă mai trambalez cu
mârţoagele mele prin toată Ungaria…”
Zorii dimineţii căzuseră peste noi ca un incendiu, ceţa dispăruse odată
cu întunericul, undeva, departe, se-auzeau cocoşii cântând şi câinii lătrând;
120