NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

Bucsi ”Trei- patru ani îndură şi el mizeria şi apoi iese om!” şi mama,
sărmana, la plecare: “Na, maică, mănâncă, maică, să mai creşti şi tu că dacă
rămâi aşa n-o să te bage nimeni în seamă! Şi n-ai să rezişti printre străini,
maică, să te aibă Domnul în paza lui, că prea mi-ai fost drag…” Şi unchiu
Bucsi, sever, cu glasul lui de bariton: “ Băăă, Pişto, acolo în sfânta mânăstire
să fii cuminte, să asculţi pe sfinţii părinţi, să munceşti în credinţă şi să înveţi
toate cântările…” Şi tata, beat, mirosind a pălincă şi împleticindu-se:
“Dumnezeu să te aibă în pază, băăă, mucosule, c-ai avut noroc cu carul, să-i
pupi tălpile lui unchi-tău Bucsi că s-a gândit la tine să te facă domn!”
Toate acestea i le povestisem şi domnului inginer Ionescu dar de
Agneta nu-i spusesem nimic. Nu-i povestisem adică şi lui că pe lângă relele
peste care trecusem, venise şi o bucurie: Agneta! Nu-i spusesem din mai
multe considerente: întâi că mă lua în zeflemea: “Fugi, mă de-aci, că femeile
sunt nix, adică nimic, pui la suflet toate fleacurile!” Şi doi că mă credea un
romantic prost care plânge mereu după trecut…
3
Concediul acela mă rupsese de viaţa prezentă şi mă făcuse să
trăiesc nişte clipe unice de rememorări care-mi aduseseră în faţă altă lume,
apusă demult pentru mine. Au trecut aşa de repede acele clipe încât m-am
trezit dintrodată la sfârşitul concediului ca dintr-un vis. Mi-am dat seama că
trebuia să plec şi nu cumpărasem niciun cadou pentru cei dragi. Am plecat în
oraş să cumpăr jucării pentru Pişto şi o rochiţă pentru Iulişka şi am descoperit
că venise primăvara; venise întradevăr o primăvară veselă şi năvalnică cu un
soare cald şi strălucitor, cu o natură fantastică care mă înveselise. Pădurea
aceea înverzise, de la un verde închis până la un verde spălăcit care bătea în
alb-prăzuliu, păsărelele ciripeau şi veveriţele săreau vioaie în prezenţa noastră
de pe o crenguţă pe alta, jucându-se cu ghinda stejarilor şi conurile brazilor;
fetele şi femeile îşi lepădaseră hainele iernii şi se îmbrăcaseră cu nişte fustiţe
uşoare, defilând ca nişte balerine pe bulevard ca pe o mare scenă. Toată
natura parcă-mi şoptea: “Trăieşte-ţi, Mihaly, viaţa!”
Aici avusesem timp destul să mă gândesc şi la viitorul meu, la ce
trebuia să fac pentru a-mi descurca viaţa, pentru a-mi alunga pustiul din ea.
Am luat trenul în bătrâna Transilvanie, am trecut munţii acompaniat de
culorile vii ale primăverii şi-am ajuns la soru-mea, la Remetea, a doua zi. M-
au întâmpinat copiii şi mi-au sărit în braţe să vadă ce le-am adus. Din toată
sărăcia mea, lui Pişto îi luasem un trenuleţ şi Iulişkăi o rochiţă şi copiii s-au
12