NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

stăpânirile sau erau pe cale de a se înfăptui acele shimbări, mulţi săteni şi
români şi unguri fugiseră din calea răutăţilor prin păduri.
Lucrurile luaseră o turnură nenorocită pentru unguri, încă din
marginea satului o bătrânică căreia i-am uitat numele, mi-a spus să mă întorc
pentru că mă omoară românii. Eu n-am ascultat-o, doar trăisem în bună
vecinătate cu ei, voiam să ajung neapărat acasă, mi-era drag nemaipomenit de
cai şi de căruţă, era o avere: erau nişte cai mari şi frumoşi, roibi, pintenogi, şi
o căruţă boierească ferecată în bronz, nouă-nouţă…
Acasă am găsit-o pe mama bolnavă, îmbătrânise şi aiura, spunea de pe
lumea cealaltă poveşti cu sfinţi şi cu cei doi fraţi morţi, îi slăbise şi vederea şi
nu mă mai cunoştea bine. Când a auzit că am sosit eu, a început să plângă.
“Nuuu, nu, n-am făcut nimic, maică,!” Parcă îi era frică de ceva, avea în ea o
vinovăţie ascunsă pe care, parcă, nu voia s-o dea în vileag. “Mamă, am
strigat-o eu, sunt eu, fiul tău, Mihaly!” Ea a început să mă sărute şi să mă
strângă în braţe ,iar eu i-am povestit că am venit acasă şi mi-a dat stăpânul
căruţa cu caii. “Fugi de-aici cu aşa ceva, maicăăăă, că te omoară ăştia…”
Care “ăştia”, mă întrebam eu; mama nu bănuia ce se întâmplă, ea o ştia pe-a
ei, “ăştia” pentru ea era stăpânirea, indiferent care-ar fi fost ea, fie unguri, fie
români…
În aceeaş seară m-am întors cu caii şi cu căruţa în pădure, auzisem că
ruşii, în înaitarea lor, fac masive rechiziţii de cai şi de căruţe şi-mi părea rău
să pierd mândreţea de cai şi de căruţă; le-am făcut acolo în mijlocul pădurii
un adăpost din crengi de tufă şi tot acolo îmi pusesem în gând s-o aduc şi pe
Agneta, să ne retragem aici din faţa războiului. Toată ziua stam cu caii şi-i
păşteam prin pădure şi seara intram în sat să aflu veşti şi să mă aprovizionez
cu hrană.
“ Iulia Thot a înnebunit de tot, Mihaly, mă punea mama la curent cu ce
se întâmpla în sat, vine seara din pădure şi zbiară prin sat ca fiarele, a găsit un
măgar şi vine călare pe el şi se duce în faţa sfintei biserici şi-şi face nevoile în
prag, pângărind credinţa lui Dumnezeu; nu ştiu ce-o fi mâncând femeia asta,
trăieşete cu fructe de pădure şi cu ce capătă de pe la oamenii cu dare de
mână… S-a dus alaltăeri pe la soru-sa şi n-a găsit-o acasă, ungurii stau mai
mult fugiţi, şi i-a dărâmat soba, zicea că ei nu-i trebuie sobă că sângele ei e
cald şi aşa, a pus apoi o căldare mare pe foc şi i-a adunat toate găinile de pe
bătătură şi le-a fiert cu fulgi cu tot…şi când a venit soru-sa, a frânt-o în
bătaie, de-atunci a început să umble despuiată, înfăşurată într-o pânză albă şi
spune la toată lumea că ea este Isus Hristos.
,Într-o seară vin acasă mai devreme şi mama mă aşteaptă la poartă:
“Maică, ştii ceva? De geaba ai pitit tu caii acolo că te-a pârât unu ruşilor că i-
ai ascuns. Mai bine predă-te!” N-a apucat să termine mama că au şi sosit
două patrule ruseşti şi mi-au pus în vedere să mă prezint la ei la
comandament cu caii şi cu căruţa că, dacă nu, mă împuşcă. M-am dus imediat
119