NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

9
După fuga aceea pe câmp, luat prin surprindere de război, m-am
trezit în casă la Deleş. “Doamnă Deleş, i-am spus eu, oraşul e-n flăcări, seaud
împuşcături peste tot, hai să fugim, să facem ceva!” Doamna Deleş părea
însă absentă, o cuprinsese un fel de amnezie totală, stătea în mijlocul camerei
cu sticla de coniac în mână şi bea din ea; mi -a întins-o şi mie, dar mie numai
de băutură nu-mi ardea, îmi era groază de ce văzusem, tremuram tot, nu
puteam să mă mai stăpânesc. “Mie, Mihaly, mi-a răspuns ea imperturbabilă,
îmi e tot una! şi a început să se îmbrace în faţa mea, îmi întindea să-i ţin
portjartierele şi ciorapii, nişte ciorapi subţiri şi fini cum nu mai văzusem până
atunci; la un moment dat rămăsese goală în faţa mea, se uita în oglindă şi-şi
dădea cu ruj pe buze.
Am auzit apoi la poartă două camioane, am privit pe geam şi l-am
văzut pe domnul Lazăr Deleş îngrozit, mi-a făcut semn cu mâna să cobor
repede scările. “Ia oamenii ăştia, mi-a zis el, şi încarcă ce poţi de la magazii
în cele două camioane, vezi să iai lucrurile de valoare; acolo am urcat ce-am
putut, jumătate din marfă rămăsese neclintită în rafturi. Au venit apoi peste
noi domnul şi doamna Deleş, s-au urcat în cabinele celor două camioane şi au
plecat. “Eu ce fac, domnule Deleş, l-am întrebat eu îngrozit că mă lăsase aici,
spuneţi-mi ce să fac?” Doamna Marta cu ochii pe mine începuse să plângă, a
scos mâna pe geam şi şi-a trecut-o prin părul meu. “Dragul meu, îmi şopteşte
ea, tu stai aici să ai grijă de gospodărie şi de tot ce-a mai rămas în depozite,
toate sunt ale tale!” “Eşti nebună, sare domnul Deleş, vreai să-l omoare,
pleacă, băiete, unde vei vedea şi tu cu ochii că aici vor să se instaleze ruşii cu
comandamentul!”
N-am mai stat, m-am dus repede sus şi mi-am făcut bagajul, am vrut la
un moment dat să-mi încarc căruţa cu mărfuri şi să plec, poate le vindeam pe
drum sau rămâneam eu cu ele; auzisem însă că furtul în timp de război se
pedepseşte cu moartea şi m-am lipsit! Am încuiat cele două magazii cu
gândul să revin după ce trece primejdia, am legat cheile bine la cureaua de la
pantaloni, am înhămat caii domnului Deleş la căruţă şi am plecat cu lacrimile
în ochi, privind pentru ultima oară raiul acela pe care-l lăsasem în urmă. Am
dat bice cailor şi am luat-o pe un drum lăturalnic de ţară către Remetea, am
gonit caii ca un nebun să nu mă prindă ruşii şi-am ajuns acasă pe seară cu caii
în spume; era un amurg vânăt ca în apocalipsă, satul se zăpăcise, se schimbau
118