NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

miri ce…avocata Pomană a luat referinţe de la ei şi vrea să mă înfunde!” “Da,
da…, continua secretarul cu nasul în hârtii, continuaţi!” De fapt eu cam
terminasem ce aveam de spus, dar îmi veni în minte şi faptul că în urma
concediului medical , mă retrogradaseră. “Uite, săptămâna trecută, am fost în
concediu medical şi ei acolo, în lipsa mea, m-au retrogradat…”
“Ai terminat?”- mă întrebă el, punând stiloul jos şi privindu-mă în
ochi. “Da, am terminat!”
“Măi, tovarăşe Mihaly, mă luă el, problema dumitale e de domeniul
absurdului, mă întreb eu cum poate acel inginer, care zici dumneata, că a
furat, să influienţeze atâta lume, de la director şi până la secretarul de partid,
poţi influienţa un om, doi, dar nu pe toţi aceşti oameni; eu am să încerc să
stau de vorbă cu aceşti şefi ai dumitale şi am să văd ce pot face…, mă
înţelegi, trebuie să mă informez şi eu…Noi, tovarăşe Mihaly, ne confruntăm
cu o serie de probleme majore, uite, rafinăria stă degeaba, nu mai avem
petrol, n-avem ce le mai da oamenilor de lucru, planul ţesătoriei este la
pământ, uzina de autocamioane nu mai pătrunde pe piaţa externă, calitatea
produselor noastre e slabă, trebuie să facem ceva în această privinţă…”
Adică, voia să-mi spună că ce vin eu cu prostiile mele, ei au sarcini mult mai
grele de rezolvat…
Din acest discurs al secretarului de partid, îmi dădui seama că el era
departe de nedreptăţile mele şi tăcui; am rămas convins că acest om nu putea
să facă nimic pentru mine, problema mea, e-hei, nu era nimic pe lângă marile
probleme care frământau judeţeana de partid. Mă uitai la el cum stătea ca un
şerif în acel fotoliu şi perora despre sarcinile lui şi-ale judeţului şi nimeni din
cei care veneau aici cu problemele lor nu pleca rezolvat şi nici nu îndrăznea
să-l contrazică. Am plecat profund mâhnit de felul cum ne tratează vătafii
ăştia de partid. ,Îmi venea să-i strig : “Tovarăşe secretar, lăsaţi lozincile la o
parte, ne-aţi vorbit despre greutăţile prin care trecem, dar toate aceste greutăţi
le înfruntăm cu oameni…Dacă-i trataţi aşa cum mă trataţi pe mine, greutăţile
se vor înmulţi şi socialismul se va duce de râpă!” Nu i-am zis însă nimic, îmi
dădeam seama că sunt o fire impulsivă şi probabil că tonul spuselor mele îmi
făce rău tot mie, mă mai trezeam pe la securitate.
şi am plecat, deci, cu un imens gol în inimă pentru că dreptatea mea
rămăsese tot undeva la fund; ba, mai mult, dreptatea mea putea fi a tuturor
acestor oameni care umblă după adevăr şi nu-l găsesc niciunde. şi m-am
întrebat cum e mai bine, comunist fiind, să treci pe lângă nereguli şi să le laşi
să curgă, să te faci că nu le vezi, să nu vezi furturile, să nu vezi aranjamentele,
să nu vezi pilele, plocoanele…sau să mergi, în credinţa ta până la sfârşit,
luptându-te cu absurdul.
Văzusem şi asemenea oameni care se luptaseră cu acest absurd şi
ajunseseră rău. Ceva este putred în Danemarca!…
117