NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

umflat ca o gogoaşă colosală; mişca din buze rar, din nişte buze groase, unse
parcă cu alifie, şi clipea dintr-un ochi, pâlpâia mereu, ai fi zis că i-a o intrat o
muscă în el şi n-o poate scoate. “,Într-o problemă personală, îi răspund eu
rece, intrigat de mutra lui respingătoare, aş dori să vorbesc cu tovarăşul prim,
dacă s-ar putea!” “Cum să nu se poată, dacă aveţi audienţă…şi în ce
problemă, că trebuie să scriem aici.”- îşi mişcă el acele buze unsuroase într-o
formă ovoidală, caraghioasă. “S-au ţesut la trust, acolo unde lucrez eu nişte
intrigi împotriva mea care-mi fac rău în procesul cu divorţul, toate au plecat
de la o şedinţă de partid în care eu am denunţat nişte hoţi în persoana unui
inginer care are rude la Ierusalim!” “Da, zise el, după care strigă următorul!-
apoi adresându-se mie, ia loc pe fotoliu până vă vine rândul…”
După ce am stat jos şi i-am luat seama, am văzut că sala aceea era
imensă, o sală lungă cu un covor persan mare, dintr-o bucată, iar undeva, întrun
colţ, se ridicau nişte lămâi înfloriţi, puşi în nişte vase mari cu ornamentaţii
populare din zona Horezului; perdelele lungi fluturau în adierile îmbietoare
ale unui vânt de vară. Lângă mine, ceva mai la o parte mai stăteau încă doi
oameni şi o femeie, care aşteptau şi ei ca şi mine audienţă la primul secretar.
Mi-a venit rândul după o oră de aşteptări, timp în care mi-am făcut planul
discuţiilor, doream să fiu cât mai concret, cât mai convingător şi cât mai
scurt. Imediat ce am intrat acolo pe-o uşă capitonată m-a lovit în ochi
politeţea exagerată a celui care dădea audienţe. Secretarul prim era plecat la
Bucureşti cu probleme, acesta probabil era secretarul doi sau trei. “Luaţi loc,
tovarăşe Mihaly, mă rugă el, făcându-mi semn cu mâna spre un elegant
fotoliu de partea cealaltă a biroului, luaţi loc şi să-mi spuneţi ce necazuri vă
aduc la noi.” Băiat bun, zisei eu, ăsta mă va înţelege! Era de statură înaltă,
brunet, îmbrăcat într-un costum impecabil, vorbea rar şi apăsat, cu o anumită
hotărâre în glas, spre deosebire de directorul de cabinet, avea buze frumoase,
de domnişoară, şi o supleţe în mişcări de cal de cavalerie.
“ Lucrez la trustul de construcţii, tovarăşe secretar, aşa-i ziseseră toţi
cei care ieşiseră de la el, tovarăşe secretar, sunt membru de partid cu vechime,
am muncit cinstit, mi-am făcut cu prisosinţă datoria…” ,Între timp ba mai
suna cineva la telefon, ba mai intra acel buzat şi-i mai şoptea ceva la ureche şi
eu aveam impresia că nu mă ascultă. “Da, continuaţi, interveni el, văzând că
eu tac, după care iar răspundea la nişte telefoane, dădea altora sarcini şi-şi
nota ceva într-un carneţel tip agendă. “,În şedinţa de partid de pe luna aceasta,
am criticat pe un inginer care fura din ciment şi din materialele de construcţii
şi le vindea…” “Da, da!”- îmi confirma el din când în gând, demonstrândumi
că mă ascultă. “…după această şedinţă, reluai eu, am început să am fel de
fel de piedici, mai întâi cu divorţul…sunt despărţit de soţie, am prins-o cu
unul şi m-am despărţit de ea…tot cursul judecăţii înclină în favoarea ei, adică
apartamentul, copiii, bunurile de folosinţă îndelungată…şi toate acestea
datorită oamenilor pe care-i are peste tot că i-a servit din averea statului cu te
116