NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

de noapte şi cu mâna la ochi, plângea şi suspina. “Ce s-a întâmplat, doamna
Deleş?”- o întreb eu. O prinsesem de mână şi o strângeam tare în aşteptarea
răspunsului. “Of, domnule Mihaly, dumneata ştii ce e fericirea?” Domnule,
mă gândii eu, toată lumea pune această întrebare şi nimeni nu-i dă răspunsul.
“Ascultă şi dumneata, zice ea , şi începe să-mi citească dintr-o carte pe care o
scosese de subsioară, fericirea e o pasăre albastră iar lăcaşul ei este în inima
noastră…” Scăpasem de Peter Bacsi care îmi vorbea de credinţă că e tot în
inima nostră şi acum venea această doamnă să-mi spună alte bazaconii. “Mai
lăsaţi-o dracului de fericire că n-a gustat nimeni din ea, are mii de feţe asunse
şi când omul crede că a pus mâna pe ea, fuge, se ascunde!”- îi zic eu. “ştii că
eşti deştept şi ai dreptate! Eu fug demult după ea, zise ea, lăsând cartea jos şi
ridicând ochii spre mine, nişte ochi mari, speriaţi, cu genele înrourate de
lacrimi, să-ţi spun şi ţie istoria vieţii mele, începu ea să mi se destăinuie,
mama mea a fost turcoaică, da, da, turcoaică get-beget, poate de-aici vine
neliniştea mea atât de tulburătoare, m-am întâlnit cu Deleş la Istambul în
bazar, venea după covoare şi după giuvaieruri, obişnuiam să trec în fiecare zi
pe-acolo să iau pulsul vieţii…,Îmi plăcea acea lume pestriţă unde se întâlnea
occidentul cu orientul într-o simbioză curioasă, dată de tagma negustorilor.
Pe mine mă crescuse un bei, cu mama avea vreo patru cadâne… m-a instruit,
m-a dus la şcoli înalte, am făcut şi artele frumoase, pictam, scriam poezii…La
un moment dat pe mama a izgonit-o din serai şi amândouă am devenit
muritoare de foame…Am început să vând picturi în bazar, picturi diferite, cu
peisaje şi ceruri senine, cu vapoare legănate de ape, cu pescăruşi şi cu bazarul
multicolor, cu mansarde şi bordeluri…” Mă uitai pe pereţi să-i văd picturile,
tot castelul acela era plin cu picturi, le înrămase în palisandru aurit şi făcuse
cu ele un fel de muzeu.
“Şi, cum îţi spuneam, reluă ea, a venit Deleş şi m-am îndrăgostit
nebună de el şi m-a luat în Armenia; Deleş m-a salvat din acea sărăcie, mama
între timp a înnebunit şi am dus-o la un azil de nebuni şi, după câţiva ani , a
murit. Am venit apoi la Budapesta, în timpul acela mergea foarte bine
comerţul…Ideea lui Deleş a fost să vină undeva la ţară şi a ales aceste locuri.
şi Deleş m-a claustrat aici, în această văgăună, instituţia căsătoriei e cea mai
oribilă intituţie de pe pământ!” şi eu, săracul, care ardeam de nerăbdare s-o
iau pe Agneta! Ce aud din gura acestei femei? Nu se poate să fie aşa, dar n-
am vrut s-o contrazic.
“După ce am trăit câtva timp cu iluzii, ocupându-mi timpul cu pictura,
mi-am dat seama că viaţa mea este iremedial ratată. Deleş mă foloseşte ca pe
un obiect, apoi pleacă, rămânând ca nişte animale singuratice, mărginindu-ne
să bem apă, să mâncăm şi să dormim…”
“Nu e chiar aşa, doamnă Deleş, am încercat eu să-i schimb părerile,
angoasa dumneavoastră a luat o întorsătură tragică!” “N-ai dreptate, mie-mi
place zborul păsării, nu închistarea într-o cuşcă! Deleş al meu mi-a aruncat
107