Capitolul III. Alexandra Iancu - Romii in perioada post-decembrista: "Europenizarea" stereotipurilor privitoare la Romi

CAUZA 1: UN EFECT LIMITAT AL ACȚIUNILOR STATULUI
Slaba integrare a populației rome este de gândit într-un cadru mai larg, în care numeroase
eforturi instituționale au vizat redresarea situației economice și sociale a acestei comunități. În
ultimul deceniu, statul a finanțat crearea unor posturi de mediatori școlari, a alocat locuri speciale
în licee și în universități pentru copiii de etnie romă, a participat la programe de pregătire
vocațională și educaționale pentru adulții care nu au urmat o formă de educație formală. Însă
strategiile aplicate începând cu 1990 nu și-au atins decât în mod superficial obiectivele. Mai
mulți factori au contribuit la acest eșec al reconstrucției statului român ca un stat integrator al
diversității sociale.
a. Necunoașterea numărului exact de cetățeni de etnie romă îngreunează formularea de
politici publice viabile și evaluarea impactului acestora. Statisticile publice sunt adeseori
contradictorii. Conform recensământului din 1992, numărul persoanelor autodeclarate ca
aparținând acestei etnii era de 409.723 romi, iar în 2011, la noul recensământ, numărul acestora
ajungea la 621.600 de romi (3,3% din totalul populației). Alte surse estimează însă numărul real
al romilor la valori mult mai ridicate: de la aproximativ 1,5 milioane cetățeni până la 2,2-2,5
milioane. La nivel european, documentele Comisiei Europene pornesc de la premisa unui număr
de 1.850.000 romi.
Incapacitatea furnizării unei statistici exacte are un impact direct nu doar asupra
calculului resurselor necesare pentru soluționarea problemelor acestui grup vulnerabil (de ex. de
câți bani/câți angajați avem nevoie în vederea asigurării eficacității unei politici educaționale sau
de sănătate publică), cât și în configurarea unor strategii adecvate taliei populației pe termen
mediu și lung. Statisticile existente cu greu includ întreaga populație romă, în principal din
motive birocratice. O analiză redactată la finalul anului 1990 relevă principala dificultate în
estimarea numărului real de cetățeni romi. Dincolo de reticența romilor de a se autodeclara ca
atare, parte dintre membrii acestei comunități nu au nici un document de identitate (3,1%), tinerii
cu vârsta de peste 14 ani, în ciuda faptului că au certificat de naștere, nu și-au făcut buletinul
(5,7%), iar aproximativ 40% dintre romi nu sunt căsătoriți cu forme legale. Mai mult de jumătate
dintre tineri (cu o vârstă mai mare de 14 ani) nu mai merg la școală și nici nu au lucrat vreodată.
În acest context, o proporție semnificativă a populației nu poate fi cu ușurință înregistrată de
către instituțiile clasice ale statului. Principalele instanțe de birocratizare – biroul de evidență al
populației, școala, oficiul stării civile, oficiul forțelor de muncă etc. nu intră în contact cu o
proporție însemnată dintre membrii acestei comunități. Mai mult decât atât, în absența
documentelor clasice, romii nu pot participa la politicile publice care îi vizează în mod direct sau
indirect. De exemplu, în absența documentelor necesare, copiii romi nu pot beneficia de burse
sociale, tinerii nu pot fi angajați conform formelor legale pe piața muncii, membrii familiilor
rome nu pot avea acces la sistemul național de sănătate cu excepția medicinei de urgență etc.
7