Capitolul III. Alexandra Iancu - Romii in perioada post-decembrista: "Europenizarea" stereotipurilor privitoare la Romi

privire la romi au făcut ca, de pildă, 179.676 romi să ceară (și să primească) azil în Germania în
perioada 1990-1992. În mod similiar, dacă numărul migranților de origine romă a fost estimat în
Franța la 15.000-20.000, cei mai mulți dintre romi au ales să imigreze în această țară la începutul
anilor ’90. Studiile conduse până în prezent arată că aderarea României și a Bulgariei la Uniune
nu a produs un aflux consistent de migranți de etnie romă. Romii rămân marginali în ponderea
generală a străinilor în cadrul societăților gazdă.
b. Stabilirea unei condiționalități europene
În interiorul statelor postcomuniste, începând cu anii ’90, un întreg proces de adaptare a cadrelor
legislative și a politicilor publice a vizat mai degrabă dezvoltarea internă în vederea primirii
statutului de țară candidată la integrarea europeană. În acest context, problemele sociale și
economice ale romilor au început să urce încet pe agenda autorităților române. Pentru întâia oară,
noile țări candidate trebuiau să se supună unui proces extins și specific de monitorizare cu privire
la transformările democratice, economice și administrative desfășurate în vederea integrării.
Noile criterii cu privire la evaluarea potențialilor membri, stabilite la Copenhaga, arătau că
statele trebuiau să respecte criterii cu privire la adoptarea legislației europene în cadre naționale,
să dezvolte economii viabile și competitive, dar și să asigure protecția drepturilor și libertaților
fundamentale. Deși Uniunea Europeană nu dispunea de un model anume de bune practici și
reforme în sfera de aplicare a drepturilor și libertăților (ci se baza pe tradiția de lungă durată a
statelor membre), o atenție sporită a fost acordată de către Comisia Europeană protecției
minorităților naționale în toate statele postcomuniste. Rapoartele succesive de monitorizare cu
privire la evoluția țării noastre au revelat în mod constant etapele de transformare în domeniul
politicilor de nediscriminare. Europa devenea astfel o portavoce în lupta contra excluderii
populației rome. Încă din primul raport de țară, în 1998, Comisia Europeană atrăgea atenția
asupra faptului că:
Protecția minorităților în România este satisfăcătoare, cu excepția notabilă a populației
rome. Discriminarea contra importantei minorități rome rămâne foarte răspândită (…).
Măsurile luate de către autoritățile române reflectă un angajament continuu cu privire la
protecția drepturilor minorităților, cu toate acestea integrarea socială și economică a
populației rome necesită eforturi suplimentare. Prejudecățile împotriva populației rome sunt
răspândite la o scară largă și trebuie să fie corectate într-o manieră incluzivă pentru a
atinge obiectivele propuse pe termen mediu.
Rapoartele ulterioare vor revela în mod constant o tensiune între eforturile instituționale ale
statului român și situația romilor. Crearea unui Comitet Inter-ministerial pentru Minoritățile
Naționale la finalul anilor ’90, crearea unor grupuri de lucru ale asociațiilor de romi cuprinzând
membrii aleși din sânul comunității, adoptarea, în aprilie 2001, a unei Strategii naționale cu
privire la îmbunătățirea situației romilor 2001-2010 (ce recunoștea dificultățile minorității rome
21