Capitolul III. Alexandra Iancu - Romii in perioada post-decembrista: "Europenizarea" stereotipurilor privitoare la Romi

Pe de o parte, romii își mențin prezența simbolică în sânul legislativului (prin locul rezervat în
mod automat), pe de altă parte, romii încearcă în același timp multiplicarea liderilor de etnie
romă (inclusiv prin lideri romi aleși din rândul celorlalte partide parlamentare) și sporirea
șanselor de atingere a obiectivelor acestei minorități prin permearea principalelor partide aflate la
guvernare. Strategia a avut succes în special pe fundalul proceselor de europenizare și de
monitorizare externă (de către Comisia Europeană). Căderile spectaculoase din ultima decadă în
numărul de voturi înregistrate de către reprezentanții partidelor/asociațiilor rome oficial
recunoscute contribuie însă la nedezvoltarea unei identități politice și a unei capacități de
mobilizare a comunității rome în vederea reclamării de drepturi și libertăți.
CAUZA 3: O EUROPENIZARE SUPERFICIALĂ:
EMANCIPARE vs. EXCLUDERE
Începând cu anii ’90, România și-a îndreptat pașii spre aderarea la Uniunea Europeană.
Ca și în cazul altor state din regiune, procesul de integrare a necesitat parcurgerea unui drum
lung și sinous spre democratizare, integrarea normelor europene în legislația națională,
modernizarea economiei etc. Deschiderea granițelor și capacitatea cetățenilor de a circula în
țările occidentale au constituit, pentru mulți cetățeni, o rută alternativă în găsirea unui trai mai
bun. Dinamica migrației forței de muncă, noile drepturi și condiții impuse de aderare, cât și
constrângerile sistemice și îndatoririle țării noastre ca stat membru al Uniunii au condus la
configurarea mai multor etape în gândirea raporturilor dintre etnicii romi și autoritățile române,
dar și între etnicii romi și cetățenii altor state europene. În fapt, strategiile statelor europene în
raport cu romii originari din Estul Europei au variat de-a lungul timpului de la: (a) o încercare de
încorporare a unor persoane care denunțau excluderea socială și politică în țara de proveniență,
la (b) stabilirea unei condiționalități europene cu privire la aplicarea la nivel național a
metodelor de bună guvernare (integrarea romilor în țările de origine), și până la (c) dezvoltarea
unei strategii integrate la nivel european (care să țină însă seama de specificul național) cu
privire la combaterea sărăciei și excluderii sociale a romilor.
a. Logica de încorporare
La debutul anilor ’90, discursurile extremiste cu privire la minoritățile din cadrele naționale au
condus, într-o primă etapă, la o tendință a vechilor state membre ale Uniunii de a încerca să
încorporeze parte din etnicii romi ce denunțau marginalizarea lor în statele nou democratizate.
Astfel, statele mai vechi europene au încurajat integrarea romilor prin susținerea politicilor
nediscriminatorii din statele postcomuniste, dar au și facilitat, în unele cazuri, primirea unor
etnici romi în cadrul societăților occidentale. Cei mai mulți romi români au plecat în Europa
înainte de intrarea României în Uniune și deci înainte de instaurarea dreptului la liberă circulație.
Deschiderea granițelor imediat după 1989 și discursurile excluziunii de la debutul tranziției cu
20