Capitolul III. Alexandra Iancu - Romii in perioada post-decembrista: "Europenizarea" stereotipurilor privitoare la Romi

Reprezentarea politică mixtă – prin partide sau prin asociații – nu va avea un impact
major la nivelul articulării reprezentării politice. Cea mai cunoscută organizație nonguvernamentală,
Uniunea Democrată a Romilor din România, va instaura tradiția reprezentării
politice a romilor prin asociații ale minorităților în Parlament. Rapid însă, neînțelegerile dintre
liderii formațiunilor rome vor conduce la scindarea Uniunii. O facțiune a acestei asociații,
Societatea Romilor din București, va deveni începând cu 1992 Partida Romilor, principalul actor
politic reprezentând interesele comunității la nivel politic și astăzi. Deși are dreptul de a prezenta
liste în alegerile locale și generale, Partida Romilor (ca și Uniunea Democrată a Maghiarilor din
România) nu reprezintă un partid politic ci o asociație având drept scop să lupte pentru drepturile
și libertățile romilor din România. Pe lângă activitățile de natură politică, Partida Romilor (cu
denumirile sale succesive) dezvoltă o serie de programe în vederea păstrării limbii și culturii
minorității rome, formării profesionale, ameliorării accesului pe piața muncii a etnicilor romi etc.
Inițial, reprezentanții comunităților de romi au încercat să adopte o politică de unificare a
noilor mișcări politice în jurul unor obiective comune. În 1992 liderii romi au candidat sub
cupola Alianței Romilor (având ca semn electoral o inimă). Alianța era formată din: Partidul
Unit Democrat al Romilor, Rudarilor și Lăutarilor din România, Partidul Progresist al Romilor
Spoitori, Partidul Romilor Nomazi și Căldărari, Uniunea Liberală pentru Apărarea Drepturilor
Romilor, Societatea Romilor, Federația Etnică a Romilor și Uniunea Generală a Romilor din
România. Alianța a reușit să cumuleze un număr semnificativ de voturi și să obțină numărul
maxim de mandate pe care romii l-au dobândit în postcomunismul românesc: 23 de consilieri
județeni și 750 de consilieri locali. Eforturile organizaționale au urmărit același obiectiv. Primele
organizații de romi legal constituite au încercat în anii următori construirea unei mari forțe
politice menite să influențeze decizia guvernamentală. În 1994, 23 de organizații ale etnicilor
romi au fuzionat cu Partida Romilor, care s-a transformat într-o platformă incluzivă în vederea
dobândirii de reprezentare politică, egalitate de șanse, legi reparatorii (compensații pentru romii
deportați în Transnistria sau restituirea bunurilor confiscate de către regimul comunist). Trebuie
însă spus că această strategie a fost doar în parte eficientă, și a fost de scurtă durată.
b. O explicație: marginalitatea electorală ca strategie politică
În fața divizării câmpului politic și a conflictelor interne, liderii romilor și-au modificat
obiectivele și strategia politică spre finalul anilor ’90 și au optat pentru dezvoltarea de alianțe
electorale și politice cu principalele formațiuni politice parlamentare. Astfel de negocieri au
condus, pe de o parte, la asigurarea unei susțineri politice în raport cu o serie de politici publice
guvernamentale și legislative, pe de altă parte însă, au împiedicat articularea unei voci puternice
pentru comunitatea romă în spațiul public românesc. La mai bine de douăzeci de ani de la acel
moment, romii din România rămân sub-reprezentați în instituțiile publice atât din perspectiva
funcțiilor numite, cât și a pozițiilor elective ocupate.
16