Capitolul III. Alexandra Iancu - Romii in perioada post-decembrista: "Europenizarea" stereotipurilor privitoare la Romi

‣ Primarul a plătit amenda și a contestat hotărârea Consiliului Director al CNCD în
justiție. Primarul a susținut că zona nu a fost complet separată de restul orașului, că principalul
scop al zidului a fost evitarea accidentelor într-o zonă intens circulată a orașului și că
împrejmuirea blocurilor nu aduce cu sine atingere demnității umane. CNCD a motivat că
ridicarea zidului are la bază criteriul apartenenței etnice, din moment ce cele mai multe
accidente în 2011 au avut loc într-o altă zonă centrală a orașului, în care nu s-a ridicat un astfel
de zid. CNCD a mai susținut că nu poate fi vorba de o măsură de discriminare pozitivă pentru
că acțiunea primarului dezavantajează grupul defavorizat izolându-l social. Măsura izolării
simbolice a comunității rome creează în opinia Consiliului „impresia unei vinovății colective”.
Ne-am afla astfel, conform CNCD, într-un caz de „hărțuire publică” realizată printr-o segregare
socială de tip simbolic, o acțiune de stigmatizare a unei comunități etnice.
‣ În ciuda obținerii unei decizii irevocabile, în anul 2013, în fața Înaltei Curte de Casație
şi Justiție, cu privire la caracterul discriminatoriu al zidului, zidul continuă să existe în Baia
Mare. Confruntat cu controversa în jurul menținerii zidului, un an mai târziu, în toamna lui
2014, primarul orașului a decis să invite studenții de la Universitatea de Artă și Design din Cluj
să picteze zidul despărțitor. Primarul a declarat că zidul a fost astfel transformat „într-o operă de
artă care intră sub incidența drepturilor de autor” și că, prin urmare, gardul despărțitor nu mai
poate fi dărâmat „fără avizul Ministerului Culturii, necesar pentru a demola sau a distruge o
operă de artă”. Mai mult, primarul a decretat noua formă a gardului drept „obiectiv turistic”.
CAUZA 2: ABSENȚA UNEI IDENTITĂȚI POLITICE
ÎN SÂNUL POPULAȚIEI ROME
Menținerea unui discurs al marginalizării în spațiul public, efectele limitate ale acțiunilor
statului și derivele de limbaj contribuie în mod direct la perpetuarea unor forme de izolare
politică și socială a romilor. Partidele parlamentare rareori și-au construit în mod explicit o
platformă electorală având drept grup-țintă această comunitate. Practicile politice discriminatorii
rămân adesea nesancționate de către electorat sau de către instituțiile de profil, cu atât mai mult
cu cât putem remarca absența unei identități politice și a unei reprezentări puternice a minorității
rome la nivel politic. Cu toate acestea, mecanismele legale pentru asigurarea accesului în funcția
publică a minorităților naționale există. România este unul dintre puținele state din regiune care,
din momentul adoptării Constituției, în 1991, a prevăzut necesitatea simbolică a integrării tuturor
minorităților naționale în luarea deciziilor politice. Conform articolului 59, alineatul 2:
organizațiile cetățenilor aparținând minorităţilor naţionale, care nu întrunesc în alegeri
numărul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament, au dreptul la câte un loc de
deputat. Cetăţenii unei minorităţi naţionale pot fi reprezentaţi numai de o singură
organizaţie.
13