Robia în Țările Române în secolele XIV-XIX

Probabil că migrația țiganilor în Europa centrală și de vest a fost în legătură cu
avansul turcesc în sud-estul continentului: Apariția turcilor în Balcani i-a presat pe
țigani mai departe. Migrația europeană a țiganilor în sec. XIV-XVI a fost de durată. Nu
a fost însă vorba de un exod masiv: Cea mai mare parte a populației țigănești a rămas pe
mai departe în Turcia și în țările din sud-estul Europei, la care se adăuga Ungaria. Din
evul mediu și până azi aceasta a fost aria geografică în care numărul țiganilor, atât în
cifre absolute, cât și raportat la totalul populației, a fost și este cel mai mare.
Țiganii se înscriu în curentul demografic de mare amploare și cu impact de
durată asupra istoriei europene, în cadrul căruia, timp de mai bine de un mileniu,
numeroase popoare venind din Asia s-au așezat în Europa. Țiganii au fost ultima
populație de origine asiatică care a ajuns pe continentul nostru. Cu ei se încheie de fapt
migrația popoarelor. Specificul migrației țiganilor este că ea nu a avut caracter militar.
(Viorel Achim, Ţiganii în istoria României, Bucureşti, 1998)
INSTITUȚIA ROBIEI ÎN SPAȚIUL ROMÂNESC ÎN SECOLELE XV-XIX
Definirea robiei, ca formă de servitute, ridică o seamă de probleme. Ele ţin, pe de o parte,
de folosirea unuia şi aceluiaşi termen de robie pentru fapte sociale care, deşi prezintă
similitudini, sunt totuşi diferite, iar pe de altă parte, de absenţa unor definiţii contemporane.
Cronicile şi codurile de legi, mai cu seamă cele care ţin de receptarea dreptului bizantin şi postbizantin
în Ţările Române, folosesc adesea termenul de robi în sens de prizonieri de război.
Primii robi din Moldova sunt indicaţi ca fiind de origine tătară (1402), pentru ca, la puţină
vreme, să fie amintiţi pentru prima oară tot în Moldova, pe lângă robii tătari şi ţiganii (1428); atât
tătarii cât şi ţiganii aveau aceeaşi condiţie juridică. E posibil ca, din punct de vedere al originii
etnice, parte din robii aşa-zişi tătari să fi fost tot ţigani (în Danemarca, Suedia, Finlanda şi unele
regiuni ale Germaniei, la începutul secolului al XX-lea aceştia se numeau tătari, iar în Moldova
suburbiile locuite de ei se numeau tătăraşi). Suprapunerea de sens între termenii de rob şi ţigan,
deşi dominantă în documentele istorice, nu înlătură definitiv conotaţiile etnice ale acestuia din
urmă. Deşi semnificativ mai puţin numeroase, există totuşi menţiuni de ţigani liberi sau de ţigani
şerbi sau rumâni, aflaţi deci sub alt regim de servitute personală.
În Ţările Române, instituţia robiei, atestată în multe state din Europa medievală timpurie,
apare iniţial pe filieră tătară. Pe de altă parte, în Imperiul Bizantin, de unde aceştia au venit în
Ţările Române, ţiganii erau un fel de sclavi ai statului, fiind trecuţi într-un registru fiscal special,
formă de impozitare şi de recenzare a lor, preluată şi de otomani. Putem astfel presupune că
Ţările Române i-au preluat pe ţigani ca robi, dar aici instituţia robiei era mai veche, din epoca
luptelor cu tătarii.
4