Robia în Țările Române în secolele XIV-XIX

More documents

Recommendations

Info

Fenomenul migraţionist s-a extins şi dincolo de graniţele principatelor. Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea până în preajma primului război mondial, grupuri masive de ţigani originari din România s-au deplasat înspre Peninsula Balcanică, Europa centrală şi apuseană, dar şi înspre Statele Unite ale Americii, dând naştere unui fenomen apreciat ca a doua mare migraţie a ţiganilor. Această a doua migraţie a însemnat un nomadism exclusiv urban, ţiganii staţionând la periferia marilor oraşe, unde formau comunităţi uneori permanente, alteori efemere. Procesul de asimilare, favorizat de obligativitatea sedentarizării, dar şi valurile emigraţioniste succesive au făcut ca, statistic, la sfârşitul secolului al XIX-lea populaţia de ţigani să scadă de la cca. 7% din totalul populaţiei în epoca dezrobirii, la cca. 4-5%. Deşi procentual procesul de asimilare pare semnificativ, comunităţile mai mari şi-au păstrat specificul lingvistic, cultural şi ocupaţional. O bună parte dintre ţigani au continuat să-şi practice meşteşugurile, dar în condiţiile modernizării societăţii româneşti (inclusiv rurale) - în sensul orientării ei definitive către producţia de tip industrial (atelier sau fabrică) - acestea şi-au pierdut rolul lor tradiţional în economia domestică. Locul lor în economie devine insignifiant, iar poziţia lor socială marginală. Acum se produce de fapt, sub raport social, periferializarea populaţiei de ţigani din România. România a intrat în epoca modernă cu această componentă socială relicvă a istoriei sale. Emigrarea a numeroase grupuri de ţigani din România în epoca dezrobirii este o parte a unui proces demografic de amploare. În a doua jumătate a sec. al XIX-lea și la începutul sec.al XX-lea, în țările Europei centrale și de vest s-au stabilit țigani cu trăsături lingvistice, culturale, etc., diferite de ale ţiganilor ai căror strămoşi ajunseseră aici cu secole în urmă. Acești nou veniți se numeau ei înșiși Rom. Dialectele pe care le vorbeau erau diferite de ale țiganilor localnici, caracterizându-se printr-o puternică influență din partea limbii române. (…) Tot atunci au ajuns în centrul și vestul Europei unele grupuri de ţigani care nu-și mai vorbeau deloc limba proprie, ci doar limba română; aceştia erau rudarii, ursarii şi băieşii sau aurarii (…) În ţiganologie se apreciază că la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX s-a produs cea de a doua mare migrație țigană. (…) Influența venită din partea limbii române (…) caracterizează toate grupurile de țigani participante la migrație, dovadă a faptului că popasul acestora în spațiul de limbă română a fost mult mai îndelungat. (Viorel Achim, Ţiganii în istoria României, Bucureşti, 1998) Ţigani sedentarizaţi – mahalale ţigăneşti. Sursa: BAR, 159721 22
Ţigani asimilaţi, lăutari ţigani în costume naţionale româneşti. Sursa: BAR, 159255 23
Page 1 and 2: ROBIA ÎN ŢĂRILE ROMÂNE ÎN SECO
Page 3 and 4: Mihail Kogălniceanu, Esquisse sur
Page 5 and 6: Se pare că iniţial domnul era, te
Page 7 and 8: lezate, dacă considerau exagerată
Page 9 and 10: Șatră de ţigani. Sursa: BAR 2465
Page 11 and 12: Constantin Mavrocordat şi Grigore
Page 13 and 14: Sursa: BAR 5940 Sursa: BAR 8786 ROB
Page 15 and 16: Rasă de oameni vagabonzi (...) car
Page 17 and 18: sedentarizat treptat. Ca instituţi
Page 19 and 20: Proiectul ce îi elibera pe ţigani
Page 21: ŢIGANII EMANCIPAȚI DIN ROMÂNIA D

Robia în Țările Române în secolele XIV-XIX

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?