Robia în Țările Române în secolele XIV-XIX

sedentarizat treptat. Ca instituţie, robia nu a interesat curentul reformator promovat de elitele din
principate în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Originea boierească, elitistă, a acestui curent
a făcut ca el să fie foarte dinamic în ceea ce priveşte statutul internaţional al principatelor şi
limitarea caracterului absolut al puterii domneşti prin cooptarea lărgită a boierimii la actul de
guvernare, dar extrem de static în ceea ce priveşte evoluţia structurilor sociale interne. Abia
programele revoluţiei de la 1848 fac din dezrobirea ţiganilor o revendicare constantă. În deceniul
următor, o serie de tineri boieri liberali, cu studii în străinătate, vor promova o mişcare
aboliţionistă integrată în curentul similar european, care mobiliza argumentele dreptului natural,
filantropice sau economice, dar şi pe cele de ordin mult mai general, legate de necesitatea
modernizării principatelor, a îndepărtării lor de barbarismul oriental otoman şi a integrării
acestora în rândul statelor europene civilizate şi progresiste.
În lipsă de alt merit scrierea aceasta va sluji pentru moment la acele voci care s-au
ridicat pentru ţigani, deşi din nefericire acest interes nu va fi decât trecător, căci aşa sunt
europenii. Ei formează societăţi filantropice pentru abolirea sclavajului în America. În
timp ce uită că în Europa sunt 400000 ţigani robi, iar 200000 sunt înfundaţi în cea mai
mare ignoranţă şi barbarie. Şi nimeni nu-şi dă grija de a civiliza un popor.
(Mihail Kogălniceanu Kogălniceanu Mihail, Esquisse sur l’histoire, les mœurs et la langue des Cigains
connus en France sous le nom de Bohémiens, suivi d’un recueil de sept cents mots cigains, Berlin, 1837.
Traducerea în limba română, Gheorghe Ghibănescu, Schiţă despre ţigani, Iaşi, 1900)
Ne înalţă ţara deopotrivă cu staturile cele mai civilizate în privirea principiului
moralului şi al dreptăţii (...) acum patria noastră dezrobindu-şi ţiganii, sfinţeşte
principiul că toţi oamenii se nasc şi rămân slobozi, în vreme ce coloniile Franţei şi multe
staturi republicane a Uniri Americane de Nord gem de milioane de negri împilaţi, în
vreme când robia încă în adunările legislative a acestor ţări numără atâţia partizani.
(Mihail Kogălniceanu, Desrobirea ţiganilor, în „Foaia ştiinţifică şi literară”/Propăşirea, nr.5, 6 fevr. 1844)
În ambele principate, robia ca instituţie a fost abolită printr-o serie de legi care vizau pe
rând robii statului, apoi ai mănăstirilor şi în cele din urmă ai particularilor, adoptate în intervalul
1843-1856. Ele au fost precedate, din anii 1830, de diferite decrete şi hotărâri care reglementau
aspecte particulare legate de căsătorie, posibilitatea robului de a se răscumpăra, înţelegeri şi
tocmeli agricole între proprietari şi robii doritori să se stabilească definitiv pe pământurile
acestora. Abolirea robiei ca instituţie a fost precedată de numeroase acţiuni ale statului (mai ales
în Ţara Românească) de eliberare a propriilor robi, pentru că în această situaţie nu putea fi
acuzată încălcarea dreptului privat de proprietate, sub incidenţa căruia cădeau robii bisericii şi ai
particularilor. Eliberarea robilor statului s-a desfăşurat în paralel cu o acţiune constantă a statului
de cumpărare de robi de la particulari, pentru ca ulterior aceştia să poată fi eliberaţi.
17