Robia în Țările Române în secolele XIV-XIX

Cine vrea să vadă neatârnarea cea mai deplină într-o robie desăvârşită şi o
folosinţă de toate lucrurile în lipsă de orice drepturi cetăţeneşti, trebuie să se uite la
ţiganii care rătăcesc prin pustiuri sau care se târăsc prin târgurile Moldovei. Unii
plătesc stăpânilor lor o mică dare, alţii îndeplinesc fără plată, pentru trebuinţa casei
boerilor lor meşteşugurile de potcovari, lăcătuşi, tâmplari, cântăreţi chiar, ş. a, şi
înmulţirea lor uimitoare face aceste îndatoriri aproape nesimţite. (...) Desbrăcaţi prin
fire de orice cuviinţă, ei se mângâie de ruşinea robiei prin aceea că sunt slobozi să facă
totul.
Totuşi tâlharii şi ucigaşii ies din treapta aceasta şi pricina trebuie căutată într-o
nebunie aproape firească a lor, şi care este fără îndoială urmarea cea mai de apoi a
căderi omeneşti în sânul robiei. Născându-se oameni înjosiţi, prin părearea ce au de
josnicia lor, pierd cel mai tare frâu care poate opri pe cei slabi, adică teama acestui
dispreţ obştesc care îi pedepseşte cu urgisirea din singura pricină a naşterii lor. Atfel de
oameni nu văd în lume pentru ei nicio deosebire între dreptate şi tâlhărie şi când sărăcia
sau vreo patimă îi aţâţă la nelegiuire, ei pierd nădejdea că poate să-i oprească ceva de se
deda la cele mai mari neorânduieli; fărădelegea în faţa lor nu e decât un fel de ură
împotriva omenirii întregi şi precum se ştie, răzbunarea lor nu cunoaşte nici zăbavă nici
margini.
Singurul leac folositor pentru astfel de rele ar fi desrobirea şi e destul să ai suflet
spre a dori ca o parte din oameni să piardă dreptul de a stăpâni într-un chip nefiresc pe
aceia pe care îi încălzeşte acelaşi soare şi care se închină aceluiaşi Dumnezeu ca şi ei;
dar trebuie să ne ferim să purcedem la făptuirea acestei dreptăţi cu graba insuflată de
simţirea iubirii de omenire. Oamenii în sufletul cărora robia e înrădăcinată prin
obişnuinţa veacurilor, nu pot decât cu încetul să se întoarcă la egalitatea firii sau cel
puţin la neegalitatea legiuită în lumile bine rânduite (...). În frumosul plan de a desfiinţa
orice robie n-ar fi deajuns să se capete de la stăpâni o jertfă milostivă a drepturilor
răpite de părinţii lor, ar mai trebui să se vâre în sufletul celor desrobiţi idei noi, să-i
pregătească pentru moravuri noi şi să le dea în sfârşit virtuţi mai grele chiar pentru ei
decât datoriile robiei.
(...) Când ţiganii văzând aceste schimbări, s-ar obişnui cu ideea că nu trebuie
pururea să se supuie omului, ai căruia cred că sunt prin dreptul firii, ei vor veni cu
gândul că poate nu trebuie să se supuie decât legilor; şi când stăpânii vor vedea vreme
mai îndelungată, că robii lor îi sujesc cu atât mai bine, cu cât se găsesc mai fericiţi în
atârnarea lor, ei vor pricepe în sfârşit că cel mai bun mijloc ca să fie bine slujiţi de ei
este să-i plătească.
(Memoriu asupra vechei şi actualei stări a Moldovei, prezentat lui Alexandru Vodă Ipsilante, Domnul
Moldovei, la 1787, de Comitele d’Hauterive, Bucureşti 1902)
14