Robia în Țările Române în secolele XIV-XIX

Juzii şi vătafii domneşti erau subordonaţi unui bulucbaş. El avea aceleaşi atribuţii legate
de urmărirea şi recuperarea robilor fugiţi; în plus, era singurul în drept să globească (amendeze)
sau să judece robii domneşti care umblau prin ţară. Bulibaşa, ca şi judele, erau în subordinea
marelui armaş, căruia îi plăteau o dare.
Neînţelegerile dintre stăpâni în legătură cu robii se judecau de sfatul domnesc prezidat de
domn, singura instanţă abilitată să emită acte de proprietate.
Orice pricini de judecăţi şi de împlineli vor fi între dânşii numai epistatu şi vornicu
lor să le caute, cu dreptati după vechiul obiceiu, iar ispravnicii şi alţi dregători să nu se
amestece câtuşi de puţin, fără numai când se va întâmpla moarte din om şi atunci cu vina
lor în scris să să triimită la divan, iară când ţiganii vor avea alte pricini cu alţi locuitori ai
ţării atunci ispravnicii ţinuturilor să li cercetezi fie şi de va rămâne să ia ţiganul de la
locuitori ceva să-i şi împlinească dreptul său, iară de va fi pricina ca să ia locuitorii de la
ţigani, atunce ispravnicii să nu se amestece a împlini nimic de la ţigani, ci numai naziru şi
vornicu de ţigani căutându-le pricina vor face şi împlinirea.
(1804, Moldova, hrisov al lui Alexandru Moruzi pentru ţiganii lingurari şi ursari)
Bulibasa unei șatre de țigani din Făgăraș, 1931. Sursa: BAR, 18687
12