Occidentul Romanesc nr 63

10
MAI
2016
Puşa Roth - Bucureşti
Scriitor, jurnalist, membru al
Uniunii Scriitorilor din România
,,Cartea, ce să ne mire? –
este de citire, adică făcută să
fie citită cu bucurie. Şi-n orice
carte e loc de joacă şi pentru
joc.” (Nina Cassian)
Da, despre Nina Cassian
voi povesti în această ediție
a publicației „Occidentul
Românesc”, pentru că ea a plecat
dintre noi într-o zi de april,
pe 15, în anul 2014, pentru că în
anul 2007 ne-am cunoscut personal
și am realizat un scenariu
pe care l-am numit Discurs
într-un ciorap, după volumul
Confidenţe fictive, pentru că
miercuri, 27 aprilie, ora 23.05,
Teatrul Naţional Radiofonic a
difuzat la România Actualități
scenariul radiofonic Discurs
într-un ciorap în regia artistică
a lui Vasile Manta și
în interpretarea actriței Ruxandra
Sireteanu. Suficiente
argumente ca să o readuc în
memoria cititorilor noștri pe
poeta, eseista, traducătoarea,
scriitoarea Nina Cassian, al cărei
nume de naștere este Renée
Annie Cassian.
Într-o zi a venit la Radio
regretata actriță Ruxandra
Sireteanu, a scos din poșetă volumul
Confidenţe fictive și mi-a
spus că ar vrea să realizez un
scenariu pe care ea să-l interpreteze,
mărturisindu-mi că e
profund îndrăgostită de această
carte și visează la un asemenea
rol. Am hotărât că voi încerca,
dar nu înainte de a vorbi cu autoarea,
Nina Cassian.
S-a întâmplat într-o după
amiază de vară, când am întâlnit-o
pe distinsa scriitoare. Am
găsit-o într-un apartament din
blocul unde odată era magazinul
Eva, îmbrăcată simplu,
într-o rochie lejeră de vară,
toată numai zâmbet, fumând și
având alături un pahar cu vodcă.
M-a îmbiat, dar eu aveam
nevoie de cap limpede ca să
pot hotărî ce să fac cu cartea
care se afla între noi.
Nina mi-a dat libertatea să
fac cum cred de cuviință, fiindcă
era generoasă ca o ploaie
frumoasă de vară.
Nina Casian a început să-mi
povestească despre America,
despre New York, comparându-l
cu Constanța, orașe porturi
cu miros de apă, cu lumină
multă. În timp ce vorbea, Nina
Cassian se schimba și în fața
mea am descoperit o femeie
frumoasă, căreia i se citea pe
față bucuria dialogului și a
amintirilor ce prindeau culoarea
poeziei. Nina nu mai avea
vârstă, avea vârsta iubirii de
viață, de frumos și poezie.
Ne-am despărțit după un
timp și ne-am mai ,,întâlnit”
încă o dată la Radio, realizând
un interviu cu o ocazie specială
pentru ea: fusese invitată de
radioul public suedez să recite
o poezie la rubrica de la miezul
zilei, o bucurie împărtășită
de amândouă și probabil de
ascultători. După ce s-a difuzat
piesa, i-am trimis-o pe CD
să o asculte. Generoasă, Nina
Cassian a trimis această epistolă,
pe care am să o reproduc.
Emoționant mesaj de la po-
eta care a povestit despre ea
în Memoria ca zestre sau în
numeroasele interviuri care
i-au fost solicitate de-a lungul
timpului. Iar ceea ce a dorit să
se vadă dincolo de aparențe a
lăsat în poezii. Fie ele în limba
spargă, română sau engleză.
În afară de dragostea pentru
literatură, Ion Barbu, Marin
Preda, Nicolae Breban, Al. I.
Ştefănescu şi Vladimir Colin
au mai avut în comun o mare
dragoste în persoana Ninei
Cassian.
„Am avut două mari iubiri,
Ioji şi Ali. Am avut două iubiri
importante, Marin şi Slavomir,
am avut şi două mici iubiri,
Ad şi Bruno. N-ajunge pentru
o viaţă? Ce mai pot aştepta
acum?”, scria Nina Cassian
în jurnalul său, Memoria ca
zestre.
Nina Cassian (Renée Annie
Cassian, 27 noiembrie 1924,
Galați–15 aprilie 2014, New
York) s-a născut într-o familie
de origine evreiască, tatăl,
I. Cassian-Mătăsaru, era un
traducător cunoscut. Se mută
cu familia la Brașov, unde
Nina Cassian intră la Liceul
,, Principesa Ileana”, apoi la
București, unde urmează cursurile
,,Institutului Pompilian”.
Frecventează cercuri intelectuale
de stânga și intră la vârsta de
Educaţie şi cultură
16 ani în organizația Tineretului
Comunist, aflată atunci în ilegalitate,
visând „să mântui lumea
de toate antagonismele fundamentale
dintre sexe, rase, popoare,
clase”.
Primele încercări literare
sunt încurajate de Tudor
Arghezi și Ion Barbu, ultimul
fiind chiar îndrăgostit de tânăra
poetă. În perioada 1947–
1948 a fost redactor la revista
,,Rampa”. Din 1949 a fost
redactor la revista ,,Urzica” și
profesoară la Școala de Literatură
și Critică Literară „Mihai
Eminescu”. În februarie 1944,
Renée Annie a debutat, în ziarul
„Ecoul”, sub pseudonimul
Maria Veniamin, cu traduceri
din Georges Rodenbach și din
Christian Morgenstern.
În 1945 i-a apărut prima poezie,
Am fost un poet decadent,
în ziarul „România liberă”, iar
în 1947, îi apare volumul de
versuri suprarealiste La scara
1/1. În urma unui atac ideologic
lansat în ziarul ,,Scînteia”
la adresa ei, începe să scrie
treptat și poezie proletcultistă,
însă din 1956 se întoarce la poezia
autentică.
Începe să scrie în paralel și
literatură pentru copii, atrasă
de posibilitățile estetice ale
evadării în fantezie și candoare,
precum și două volume de
,,proză subiectivă”, la persoana
întâi. Realizează traduceri din
Shakespeare, Bertolt Brecht,
Christian Morgenstern, Iannis
Ritsos și Paul Celan. Publică
peste 50 de cărți de poezie,
eseuri și proză, și inventează
o nouă limbă poetică, limba
spargă. În anul 1969 i se acordă
Premiul Uniunii Scriitorilor
din România. În 1985 Nina
Cassian călătorește în Statele
Unite ca profesor invitat (visiting
professor), cu o bursă
Soros, pentru a susține un
curs la New York University.
După o lună află de arestarea
și uciderea în închisoare a lui
Gheorghe Ursu, unul din prietenii
apropiați, în al cărui jurnal
confiscat de Securitate era
menționată.
De teamă, ia hotărârea de
a nu reveni în țară. Imediat,
apartamentul său din România
este confiscat, iar cărțile îi sunt
interzise și retrase din biblioteci,
până la căderea regimului
Ceaușescu. În anul 1985
Vladimir Tismăneanu o vizitează
în apartamentul în care
locuia în Greenwich Village,
așa cum mărturisește într-un articol
apărut în 17 aprilie 2014,
la numai două zile de la plecarea
ei spre alte dimensiuni.
Un portret superb al acestei
scriitoare, uimitoare prin
dezinvoltură și temperament:
,,Ființă de o mare sensibilitate,
cu aer de sirenă seducătoare
și ciută înspăimântată,
semănând la chip (din profil)
cu Dante, cu niște degete de-o
eleganță ieșită din comun, neuitabile,
având muzica-n sânge
și poezia-n carnea trupului, cu
o conversație îmbătătoare
precum o șampanie de mare
lux, consumatoare frenetică
de vodkă și de țigări, cinică și
ludică, romantică și melancolică,
fragilă și crudă, gracilă
și intransigentă, aceasta a
fost Nina. Istoria literară o va
reține ca iubita multor figuri
celebre, răsfățată, adorată, înconjurată
mereu de o curte de
tineri admiratori. Primul ei soț
a fost Vladimir (Jani) Colin. Al
doilea, Al. I. (Ali) Ștefănescu. Al
treilea și cel din urmă, Maurice
Edwards. Traducătoare de geniu,
asemeni tatălui ei. Brecht
există ca poet în românește
grație ei. La fel Christian
Morgenstern. La fel Yannis
Ritsos. A fost atacată feroce în
anii stalinismului dezlănțuit, în
primul rând de fostul coleg de
ilegalitate comunistă, tartorul
Uniunii Scriitorilor, Traian
Șelmaru. A fost acuzată de formalism,
intimism, avangardism
și alte păcătoase «isme». Ceea
ce păruse sublim se dovedea a
fi scelerat. Din mirajul egalitar
nu rămăsese decât realitatea
cenzurii, a terorii, a jilțurilor
pe care tronau satrapii realismului
socialist… Îndrăgostită
de expresionism, și-a trăit
viața sub semnul maximei
expresivități, în poezie, în muzică,
în desen.”
În anul 2003, Alex
Ștefănescu publică în numărul
13 din revista ,,România
Nina Cassian
„Ființă de o mare sensibilitate,
cu aer de sirenă seducătoare
și ciută înspăimântată”
Literară” o cronică despre
activitatea Ninei Cassian, realizând
și un portret extrem de
sugestiv al acestei autoare polivalente:
,,În deceniul şapte,
valorificând prompt, cu deja
binecunoscuta ei mobilitate
intelectuală, vaga libertate de
care încep să se bucure scriitorii,
se relansează ca poetă.
Volumele de versuri din această
perioadă – Spectacol în aer
liber, 1961, S ărbătorile zilnice,
1961, Să ne facem daruri,
1963, Disciplina harfei, 1965,
Destinele paralele, 1967,
Ambitus, 1969, C ronofagie,
1970 şi multe altele – fac parte
dintr-un recital liric aproape
neîntrerupt, care place tuturor,
chiar dacă nu este – şi
nici nu este considerat – o
mare literatură. Este o perioadă
în care Nina Cassian se
manifestă exuberant, în mai
multe domenii: traduce, cântă
la pian, compune muzică,
desenează, scrie proză şi piese
pentru teatrul de păpuşi.
În 1985 părăseşte România
şi se stabileşte la New York,
unde este în continuare activă
ca poetă şi compozitoare.
În 1993 revine pentru scurtă
vreme la Bucureşti şi supraveghează
tipărirea în bune
condiţii a unei cuprinzătoare
antologii din poezia şi proza
sa, Cearta cu haosul, în colecţia
« Biblioteca pentru toţi» a
Editurii M inerva. Nina Cassian
este cea mai atrăgătoare
femeie urâtă din câte s-au
afirmat în literatura română.
Eugen B arbu, maliţios, i-a
comparat înfăţişarea cu aceea
a lui D ante. Poeta însăşi şi-a
făcut un portret terifiant, de o
violentă expresivitate, studiindu-se
în oglindă cu o luciditate
dusă până la cruzime, manifestare
paradoxală a nesăţiosului
ei narcisism: «,Mi-e dat acest
obraz triunghiular, ciudat,/
această căpăţână de zahăr
sau această/ figură pentru prora
vapoarelor-pirat/ şi părul
lung, lunar, pe ţeastă.» (Autoportret,
din Disciplina harfei).
Dumnezeu a înzestrat-o pe poetă,
în compensaţie, cu o inteligenţă
sclipitoare, cu multiple
aptitudini (pentru literatură,
muzică, desen), cu spirit ludic.
Ea a folosit toate aceste daruri
ca mijloace de seducţie, care
s-au dovedit irezistibile. I-a
cucerit pe bărbaţi, pe copii, şi
chiar pe femei. Există până şi
cazuri de antisemiţi care s-au
declarat învinşi de farmecul
ei. În prezent, la cei aproape
80 de ani ai săi, acolo, la New
York, unde se află, continuă
să cucerească asistenţa, în
orice împrejurare. Când participă
la întâlniri organizate
de C entrul Cultural Român
din New York, se face imediat
remarcată, prin modul paradoxal
în care gândeşte, prin
ironia ingenioasă, printr-o
cochetărie agresivă şi totuşi
de bun-gust. Dacă şi-ar fi concentrat
întreaga capacitate de
creaţie într-o singură direcţie,
poeta ar fi ajuns departe. A
preferat, însă, să-şi risipească
generoasa înzestrare pentru a
obţine succese de-o clipă. În
plus, a fost dominată mereu
de o luciditate care a făcut-o
să analizeze fiecare emoţie, să
o distrugă prin analiză şi să o
reconstruiască. Poezia ei este
plină de trăiri reconstituite.
Elanurile afective au fost înlocuite
de comentarii inteligente
asupra lor. Spaimele obscure
– de eseuri pe tema spaimelor
obscure. Jocurile – de o exemplificare
savantă a spiritului
ludic.”
În ultimii 30 de ani ai vieții,
poeta Nina Cassian a trăit la
New York, iar ,,proiectul major
al vârstei și vieții” sale a
fost scrierea memoriilor,
oglindă a ,,anilor furați și
dăruiți”, proiect ale cărui prime
două volume, Memoria ca
zestre, s-au bucurat de un ecou
important în țară și de numeroase
cronici. În anul 1994 i se
decernează ,,Leul literar” de
către New York Library.
În 2005 lansează la I nstitutul
Cultural Român din New York
al treilea volum memorialistic,
Memoria ca zestre. Cartea
a III-a. Editura americană
Norton îi propune editarea poemelor
sale scrise în limba engleză
în cadrul seriei , ,Selected
Works”, o performanță pentru
o poetă sosită din Estul
Europei. Poemele sale au
apărut în revistele americane
,,The New Yorker”, ,, Atlantic
Monthly”, ,,New England
Review” și ,,American Poetry
Review”.