Pildele Domnului Isus explicate

2. Sărăcia, dispreţul şi bolile nu reprezintă neapărat o lipsă a favorii
divine.
3. Când se încheie viaţa actuală nu mai există o a doua şansă de
îndreptare sau pocăinţă, nici nu există posibilitatea de a scăpa sau
îndulci pedeapsa divină, sau de a trece din tabăra nedrepţilor în cealaltă.
Decizia luată în timpul vieţii determină destinul nostru veşnic.
4. Dumnezeu cunoaşte inimile; şi ce este înălţat între oameni, este o
urâciune înaintea lui Dumnezeu.
5. Judecata este fără milă pentru cei ce n-au arătat milă, dar mila biruie
judecata, adică cei miloşi vor găsi compasiune la Dumnezeu şi vor fi
mângâiaţi (Proverbe 21:13; Matei 6:15; Iacob 2:13).
6. Isus mai scoate în evidenţă că cine respinge învăţăturile clare ale
Cuvântului lui Dumnezeu, şi nu ascultă de El (de Moise şi de profeţi)
atunci nici o minune supranaturală nu va schimba pe acel om, precum
învierea cuiva din morţi.
În concluzie, Isus doreşte să ne înveţe prin intermediul acestei parabole,
realitatea despre dreptatea lui Dumnezeu, care uneori este vizibilă doar
după momentul morţii. El doreşte să ne înveţe că omul după ce şi-a
încheiat viaţa, va primii la judecată, în funcţie de cum şi-a trăit viaţa, va
primi răsplata cuvenită. Astfel pentru cei răi (mândri, aroganţi, iubitori
de sine, de plăceri), răsplata este reversul medaliei, adică „mânie şi
indignare...necaz şi strâmtorare” (Romani 2:9,10) sau aceştia vor
flămânzi, plânge, tângui (Luca 6:25,26). Iar cei ce au avut parte de
necazuri, persecuţii, batjocoriri pe nedrept pentru numele lui Isus vor
primi reversul medaliei, adică: viaţă veşnică, cinste, ne-putrezire, pace
(Romani 2:6-10).
Observăm unele contraste în această parabolă:
Bogatul era zgârcit, nemilos, mândru, avea haine scumpe şi îi plăcea să
trăiască în strălucire, se încredea în posesiunile şi bunăstarea lui şi nu
ajuta pe nimeni ne-dându-i nici fărâmături lui Lazăr. În schimb Lazăr
era aruncat la uşa lui, era sărac, bolnav, nu avea în ce sau în cine să se
încreadă, decât în Dumnezeu, căci însuşi numele lui însemna:
„Dumnezeu a ajutat”. În vreme ce bogatul care nu avea milă în timpul
vieţii faţă de Lazăr, ne-dându-i nici firimiturile, nici Avraam nu a avut
milă de el, ne-dându-i nici un strop de apă să-şi răcorească limba. După
cum înainte era o prăpastie a situaţiei materiale între Lazăr şi Bogat, tot
aşa după moarte la judecata lui Dumnezeu va fi o distincţie clară între
cei miloşi şi cei nemiloşi (comp cu Maleahi 3:18) şi o prăpastie dintre
cei în chinuri de cei în sânul lui Avraam. Observăm că bogatul era
nemilostiv şi din faptul că nici măcar firimiturile nu i le dădea, pe care
50