24.04.2016 Views

Pildele Domnului Isus explicate

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

PILDA ROBULUI NEMILOSTIV

(MATEI 18:21-35)

„Atunci, apropiindu-se Petru, I-a zis: Doamne, de câte ori va păcătui

fratele meu împotriva mea, şi îi voi ierta lui? Până de şapte ori? Iesus

îi zice: nu îţi zic până de şapte ori; ci până de şaptezeci de ori şapte.

De aceea, Regatul cerurilor este asemănat cu un om, cu un rege care

a vrut să se socotească cu sclavii lui. Începând el să socotească, a fost

adus un îndatorat lui cu zece mii de talanţi. El însă, neavând să

restituie; domnul lui a ordonat să fie vândut el şi nevasta şi copilaşii şi

toate câte are, şi să restituie. Proşternându-se deci, sclavul i s-a

închinat, zicând: Doamne, fi îndelung-răbdător cu mine; şi ţi le voi

restitui pe toate. Înduioşându-se domnul sclavului acela, l-a lăsat; şi

i-a iertat datoria. Dar ieşind sclavul acela, a găsit pe unu dintre

ceilalţi sclavi, care îi datora o sută de dinari; şi apucându-l, îl

sugruma, zicând: restituie orice îmi datorezi! Proşternându-se deci

sclavul, îl ruga, zicând: Fi îndelung-răbdător cu mine şi am să îţi

restitui. Dar el nu a vrut; ci ducându-se, l-a aruncat în închisoare,

până are să restituie ce este dator. Văzând deci ceilalţi sclavi cele

făcute, s-au întristat tare mult; şi venind, au relatat domnului lor toate

cele făcute. Atunci, chemându-l, domnul lui îi zice: Sclav rău! Toată

datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu trebuia şi tu să

miluieşti pe acel sclav, precum te-am miluit şi eu? Şi mâniindu-se,

domnul lui l-a predat chinuitorilor; până ce are să restituie tot ce este

dator. Aşa şi Tatăl Meu Cel ceresc vă va face vouă; dacă nu aveţi să

iertaţi din inimile voastre, fiecare, fratelui lui.” - Matei 18:21-35,

SCC.

Pilda aceasta a fost spusă de Domnul Isus pentru a sublinia importanţa

iertării fraţilor, a celorlalţi sclavi ai lui Dumnezeu, cu o iertare deplină

chiar pentru lucruri mari (datorii mari). Ea este răspunsul Domnului la

întrebarea lui Petru: „Doamne, de câte ori va păcătui fratele meu

împotriva mea, şi îi voi ierta lui? Până de şapte ori?” Deoarece

învăţătorii religioşi iudei propun să se acorde iertare cel mult de trei ori,

Petru consideră, probabil, că este foarte generos din partea lui să

sugereze: „Până la şapte ori?“

Însă Domnul îi surprinde pe discipoli care aveau cultura iudaică,

arătându-le inima mare a lui Dumnezeu pe care noi trebuie să o imităm,

pe care ei nu o cunoşteau, răspunzând astfel: „nu îţi zic până de şapte

ori; ci până de şaptezeci de ori şapte.” Ce înseamnă aceasta? Că

18

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!