Apocalipsa=Comentariu

(comparaţi 3:19). Este posibil ca fiecare din aceste biserici să fi fost afectate de tipul de învăţătură falsă nicolaită ce promova
compromis cu cultura păgână.
2:6 „urăşti faptele nicolaiţilor” Au existat multe speculaţii legate de cine au fost aceşti nicolaiţi şi ce anume credeau ei.
Singura sursă biblică pe care o avem este Apo. 2:6,14-15. Speculaţia a început devreme în biserică cam prin 180 d.Cr. când
Irineu şi Hippolitus au presupus că aceştia erau urmaşii unuia dintre cei „şapte” aleşi în Fapte 6:5 numit Nicolae. Această
informaţie este total nefondată. Irineu, în cartea sa, Contra-heresies, 3:11;7, presupune că ei erau urmaşii gnosticismului
Cirenian al secolului II. Eusebiu, în cartea sa, Ecclesiastical History, 3:29:1, spunea că această sectă particulară nu a ţinut
mult.
În 2:14-15, învăţăturile lui Balaam şi învăţăturile nicolaiţilor sunt similare. Există o posibilă conexiune etimologică
dintre numele greceşti; înseamnă „cuceritor” şi „oameni” (foarte asemănător cu înţelesul numelui Nicodim). Ceea ce este
evident este că ambii erau credincioşi care încurajau participarea la închinarea păgână care implica ritualuri sexuale. În acest
sens nicolaiţii şi balaamiţii (comparaţi Num. 25:1-9; 31:16-18) sunt foarte asemănători învăţăturii Izabelei (comparaţi 2:20).
2:7 „Cel ce are ureche, să audă ceea ce spune Duhul bisericilor” Această observaţie se repetă de-a lungul scrisorilor celor
şapte biserici (comparaţi 2:7,11,17,29; 3:6,22). Era o expresie ce venea din cuvintele lui Isus (Comparaţi Mat. 11:15;
13:9,43). Adevărului spiritual trebuie să îi răspunzi din inimă şi prin fapte, asemănător termenului ebraic shema, „a asculta
pentru a face” (comparaţi Deut. 5:1; 6:4; 9:1; 20:3; 27:9-10).
„bisericilor” Vezi Tematica Specială la 1:4.
„Celui ce va biruii” Există un accent teologic continuu asupra perseverenţei credincioşilor (comparaţi 2:7,11,17,25-26; 3:4-
5-11-13-21). Acest accent este o dovadă experimentală a unei convertiri autentice (comparaţi Mat. 24:13; Gal. 6:9)! Jonathan
Edwards spune, „Adevărata dovadă a alegerii unei persoane este că cel ales se ţine până la sfârşit.” W. T. spune, „Salvarea
unui om ales pentru mântuire este sigură în mintea şi scopul lui Dumnezeu încă din veşnicie, totuşi este condiţionată de
credinţă, şi o credinţă care perseverează şi biruieşte.” Vezi Tematica Specială la 2:2
„Îi voi permite să mănânce din pomul vieţii care se află în Paradisul lui Dumnezeu.” Această afirmaţie este o aluzie la
un pom din Grădina Eden (comparaţi Ge. 2:9). După cum oamenii au început să aibă comuniune cu Dumnezeu şi cu
animalele din grădină, aşa Biblia se termină în aceeaşi manieră (comparaţi Is. 11:6-9; Apo. 22:2,14,19).
Termenul „paradis” era un cuvânt persan pentru grădina cu pereţi a unei persoane nobile, ce era folosit în Septuaginta
pentru a traduce Grădina Eden (comparaţi Eze. 28:13;31:8). Este una din toate referinţele pentru era Mesianică ce se găseşte
în toate scrisorile celor şapte biserici.
Termenul „paradis” este folosit în cu sensuri: (1) în Luca 23:4 s-ar putea referi la partea neprihănită din Sheol/Hades
(vezi Tematica Specială la 1:8). Isus îi spune tâlharului de pe cruce ce se pocăia că va fi împreună cu El în acea zi (Isus nu s-
a întors în cer decât după 40 de zile, comparaţi Ioan 20:17) şi (2) în II Cor. 12:3 se referă la prezenţa lui Dumnezeu, camera
tronului lui Dumnezeu („al treilea cer”).
Scopul lui Dumnezeu pentru umanitate, creat după chipul şi asemănarea Sa (Gen. 1:26-27), a fost din totdeauna viaţa
veşnică. Căderea din Geneza 3 şi restul Bibliei furnizează informaţii ale angajamentului pentru răscumpărarea omenirii şi a
restaurării părtăşiei veşnice cu El. Această lume căzută, această prăpastie în comuniunea deplină, nu a fost dorinţa lui
Dumnezeu, ci ruşinea umanităţii. Dumnezeu va restaura creaţia pentru scopul Său.
77