Apocalipsa=Comentariu

B. La începutul secolului IV Eusebiu, urmându-l pe Dionisie din Alexandria de la începutul secolului III, a spus că
Apocalipsa nu a fost scrisă de apostolul Ioan. El a listat-o ca fiind una dintre cărţile “controversate” dar a inclus-o în
lista sa canonică) cf. Ecclesiastical History, III.24.18; III.25:4; şi III.39.6).
C. Conciliul de la Laodicea (circa d. Cr. 360) a omis-o de pe lista cărţilor canonic. Ieronim a respins-o ca şi canonică,
dar Conciliul de la Cartagina (d. Cr. 397) a inclus-o. Apocalipsa a fost admisă prin intermediul unui compromis
dintre bisericile de Est şi cele de Vest prin care atât Evrei cât şi Apocalipsa au fost acceptate ca parte a canonului
Nou Testamentar.
D. Ar trebui să recunoaştem că îndrumarea procesului istoric al dezvoltării canonului creştin de către Duhul Sfânt este o
presupoziţie prin credinţă a credincioşilor.
E. Cei doi mari teologi ai reformei protestante au respins locul Apocalipsei în doctrina creştină
1. Martin Luther nu a numit-o nici profetică nici apostolică, în esenţă respingând inspiraţia ei.
2. Ioan Calvin, care a scris comentarii pe fiecare carte a Noului Testament cu excepţia Apocalipsei, îi respinge
relevanţa.
TEORIILE ISTORICE DE INTERPRETARE
A. Apocalipsa a fost extrem de dificil de interpretat; prin urmare, dogmatismul este inadecvat!
B. Simbolurile sunt extrase din
1. Pasajele apocaliptice din Vechiul Testament
a. Daniel
b. Ezechiel
c. Zaharia
d. Isaia
2. literatura apocaliptică inter-testamentară evreiască
3. cadrul istoric al primului secol greco-roman (în special Apocalipsa 17)
4. evidenţele mitologice ale creaţiei din Orientul Apropiat timpuriu (în special Apocalipsa 12)
C. În general există patru grile sau presupoziţii de interpretare
1. Preterist – acest grup vede cartea în principal sau exclusiv ca fiind relaţionată la primul secol al bisericilor din
provincia romană din Asia. Toate detaliile şi profeţiile s-au împlinit în primul secol (vezi Jon L. Bray, Mathew
24 Fulfilled).
2. Istoricist – acest grup vede cartea ca şi o trecere în revistă a istoriei, în principal al civilizaţiei vestice şi într-un
anumit sens al Bisericii romano-catolice. Adesea scrisorile către cele şapte biserici din capitolul 2 şi 3 sunt
folosite ca o descriere ale unor anumite perioade de timp. Unii văd acest lucru ca un sincron temporal iar alţii
ca şi o cronologie secvenţială.
3. Futurist – acest grup vede cartea ca referindu-se la evenimentele imediat premergătoare şi ulterioare Parousiei (a
doua venire a lui Cristos) care va fi îndeplinită literalmente şi istoric (vezi Progressive Dispensationalism, de
Craig A. Blaising şi Darrell L Bock).
4. Idealist – acest grup vede cartea ca fiind o totală luptă simbolică dintre bine şi rău care nu are nici o referinţă
istorică (vezi Ray Summers, Worthy Is the Lamb; William Hendriksen, More Than Conquerors). Toate acestea
au o oarecare validitate, dar pierd ambiguitatea intenţionată a alegerii lui Ioan în ce priveşte genului literar şi
imagistica. Problema este echilibrată, dar nici una nu este corectă.
34