Apocalipsa=Comentariu

4. Adevărul central va fi acelaşi pentru fiecare generaţie de credincioşi în timp ce specificitatea detaliilor pot fi
relevante doar pentru prima şi/sau a doua generaţie de credincioşi. Detaliile pot fi relevante, dar istoria, nu
teologia, va revela împlinirea lor.
5. Să ne amintim că această carte este în primul rând un cuvânt de mângâiere şi încurajare pentru credincioşii din
mijlocul persecuţiei declanşată de necredincioşi. Această carte nu este destinată să răspundă la curiozităţile
fiecărei generaţii de creştini, nici să schiţeze un plan detaliat al evenimentelor finale. Este sigur să afirmăm că
societatea umană căzută nu reprezintă o coliziune cu Împărăţia lui Dumnezeu. La început va părea că lumea a
învins (asemeni Calvarului), dar aşteptaţi; Dumnezeu este suveran, El este în controlul istoriei, al vieţii şi morţii.
Poporul Său este victorios în El!
F. În ciuda dificultăţii şi a ambiguităţii în interpretare, această carte are un mesaj şi el reprezintă un cuvânt inspirat de la
Dumnezeu pentru poporul Său în fiecare epocă. Efortul suplimentar indispensabil pentru a studia această carte unică
se merită. Însăşi poziţia strategică în canonul Noului Testament vorbeşte despre mesajul ei de căpetenie. Alan
Johnson, The Expositor`s Bible Commentary, vol. 12, spune
G. “Într-adevăr, poate să fie adevărat, cu excepţia Evangheliilor, că Apocalipsa conţine cele mai profunde şi
emoţionante învăţături ale doctrinelor creştine şi ale uceniciei găsite în Sfânta Scriptură. Nici fanaticismul unora
care şi-au concentrat atenţia pe profeţii mai mult decât pe Cristos, nici varietatea de perspective ale interpretării nu
ar trebui să ne descurajeze să urmărim adevărul creştin din această carte minunată” (p. 299).
H. Reţine, acestea sunt cu adevărat ultimele cuvinte ale lui Isus adresate bisericii Lui! Biserica modernă nu îndrăzneşte
să le ignore sau să le minimalizeze! Ele trebuie să pregătească credinciosul pentru persecuţie şi conflict în lumina
suveranităţii lui Dumnezeu (monoteism), al realităţii celui rău (dualismul limitat), al rezultatului căderii încă în curs
de desfăşurare (rebeliunea umană), şi al promisiunilor lui Dumnezeu de a răscumpăra umanitatea (legământul
necondiţionat, cf. Gen. 3:15; 12:1-3; Exod 19:15-6: Ioan 3:16; II Cor. 5:21).
AUTOR
A. Evidenţe interne ale paternităţii apostolului Ioan
1. Autorul s-a numit pe sine ca fiind Ioan de patru ori (cf. 1:1,4,9; 22:8)
2. De asemenea s-a numit
a. un rob (cf. 1:1, 22:6)
b. un frate şi părtaş în necaz (cf. 1:9)
c. un profet (cf. 22:9), şi şi-a numit cartea o profeţie (cf. 1:3; 22:7,10,18,19)
3. El cunoaşte VT (nu foloseşte Septuaginta, ci o traducere aramaică) la fel ca şi perioada de rătăcire în pustietate,
Tabernacolul cât şi procedurile contemporane ale Sinagogii.
B. Evidenţe externe ale paternităţii apostolului Ioan din autorii creştini timpurii
1. Ioan apostolul, fiul lui Zebedei
a. Iustin Martirul (Roma d. Cr.. 110-165) în Dialogue with Trypho 81.4
b. Irineu (Lion d. Cr. 120-202) în Against Heresies IV. 14.2; 17.6; 21.3; V.16.1; 28.2; 30.3; 34.6; 35.2
c. Tertulian (Africa de Nord d. Cr. 145-220) în Against Praxeas 27
d. Origen (Alexandria d. Cr. 181-252) în
1) On the Soul, L:8:1
31