Apocalipsa=Comentariu

Sintaxa. Acesta este un termen grecesc ce se referă la structura propoziţiei. Se leagă de modul în care părţile propoziţiei sunt
puse împreună pentru a crea un gând complet.
Sintetic. Acesta reprezintă unul din cei trei termeni ce se leagă de poezia ebraică. Acest termen vorbeşte de liniile poeziei ce
se construieşte una pe cealaltă într-un sens concomitent, uneori numită „climatic” (comparaţi Ps. 19:7-9).
Teologie sistematică. Aceasta reprezintă o etapă de interpretare ce încearcă să lege adevărurile Bibliei într-o manieră
raţională şi unificatoare. Reprezintă o prezentare logică, mai mult decât istorică, a teologiei creştine prin categorii
(Dumnezeu, om, păcat, mântuirea, etc.).
Talmud. Acesta este titlul pentru codificarea tradiţiei orale iudaice. Evreii cred că a fost oferită oral lui Moise pe Muntele
Sinai. În realitate pare a fi înţelepciunea colectivă a învăţătorilor evrei de-a lungul anilor. Există două versiuni scrise diferite
ale Talmudului: cea babiloneană şi cea scurtă, cea palestiniană neterminată.
Criticism textul. Acesta este studiul manuscriselor Bibliei. Criticismul textual este necesar deoarece nu există nici un
original iar copiile diferă una de cealaltă. Încearcă să explice variaţiile şi să ajungă (cât de aproape posibil) de scrierile
originale ale autografilor Vechiului şi Noului Testament. Este adesea numită „criticismul de jos.”
Textus Receptus. Această denumire s-a dezvoltat în ediţia Elzevir a Noului testament grecesc din 1633 d. Cr. În esenţă
reprezintă o formă a NT grecesc ce a fost produs din manuscrisele greceşti târzii şi versiunea latină a lui Erasm (1510-1535),
Stephanus (1546-1559) şi Elzevir (1624-1678). În lucrarea An Introduction to the Textual Criticism of the New Testament, p.
27, A. T. Robertson spune „textul l bizantin este practic Textus Receptus.” Textul bizantin este cel mai puţin valoros din cele
trei familii ale manuscriselor greceşti (Occidentală, Alexandriană şi Bizantină). Conţine acumularea erorilor din secolele
textelor copiate-manual. Totuşi, A. T. Roberston de asemenea spune „Textus Receptus a păstrat pentru noi un text acurat
substanţial” (p. 21). Această tradiţie a manuscrisului grecesc (în special a treia ediţie a lui Erasm din 1522) formează baza
pentru King James Version din 1611 d. Cr.
Tora. Acesta este numele ebraic pentru „învăţare.” A ajuns să fie titlul oficial al scrierilor lui Moise (Geneza până la
Deuteronom). Pentru evrei reprezintă cea mai autoritară diviziune a canonului ebraic.
Tipologia. Acesta este un tip specializat de interpretare. De obicei implică adevărul Nou Testamentar găsit în pasajele
Vechiului Testament prin mijloacele unui analogiei unui simbol. Această categorie de hermeneutică are un element major al
metodei Alexandrină. Datorită abuzului acestui tip de interpretare, fiecare ar trebui să limiteze utilizarea ei pentru exemple
specifice înregistrate în Noul testament.
Vaticanus. Acesta este manuscrisul grecesc al secolului patru d. Cr. A fost găsit în librăria din Vatican. Original conţinea
întregul Vechi Testament, Apocrifele şi Noul Testament. Totuşi, unele părţi s-au pierdut (Geneza, Psalmi, Evrei, epistolele
pastorale, Filimon şi Apocalipsa). Este un manuscris foarte util pentru determinarea originii cuvintelor autografilor. Este
desemnată cu nota „B.”
Vulgata. Acesta reprezintă numele traducerii Bibliei lui Ieronim în limba latină. A devenit traducerea de bază sau „comună”
pentru Biserica Romano Catolică. A fost sfârşită în anul 380 d. Cr.
294