Apocalipsa=Comentariu

Presupoziţia. Aceasta se referă la înţelegerea noastră preconcepută a unei chestiuni. Adesea noi ne formăm opinii sau
judecăţi despre probleme înainte să ne apropiem ne Scripturi. Această predispoziţie este de asemenea cunoscută ca un obicei,
o poziţie apriorică, o presupunere sau o pre-înţelegere.
Dovedirea-textului. Aceasta este practica de interpretare a Scripturii prin citarea unui verset fără să ţi cont de contextul
imediat sau de contextul larg în unitatea lui literară. Acest lucru scoate versetele din intenţia originală a autorului şi adesea
implică încercarea de a dovedii o opinie personală în timp ce afirmi că de fapt e autoritatea biblică.
Iudaismul rabinic. Această etapă a vieţii poporului iudaic a început în exilul Babilonian (586-538 î. d. Cr.). Odată ce
influenţa preoţilor şi a templului a fost înlăturată, sinagogile locale au devenit centrul vieţii iudaice. Aceste centre locale ale
culturii, comuniunii, închinării iudaice şi a studiului Scripturii a devenit centrul vieţii religiei naţionale. În vremea lui Isus
această „religie a scribilor” a fost paralela religiei preoţilor. La prăbuşirea Ierusalimului în 70 d. Cr. scribii au fost dominaţi
de farisei, controlaţi şi direcţionaţi de viaţa religiei iudaice. Este caracterizată de interpretarea practică, legislativă a Torei aşa
cum e explicată în tradiţiile orale (Talmud).
Revelaţia. Acesta este numele oferit conceptului că Dumnezeu a vorbit umanităţii. Întregul concept este adesea exprimat de
aceşti termeni: (1) revelaţie – Dumnezeu a acţionat în istoria umană; (2) inspiraţie – El a oferit interpretarea adecvată a
actelor Sale şi înţelesul lor unor oameni specifici pentru ca ele să fie înregistrate; şi (3) iluminarea – El a dat Duhul Său
pentru a ajuta omenirea să înţeleagă descoperirea de Sine.
Câmp semantic. Acesta se referă la întreaga rază de înţelesuri asociate cu un cuvânt. Ca bază reprezintă diferitele conotaţii
după cu are un cuvânt în diferite contexte.
Septuaginta. Acesta este numele oferit traducerii greceşti a Vechiului testament ebraic. Tradiţia spune că a fost scris în
şaptezeci de zile de şaptezeci de erudiţi evrei din librăria din Alexandria, Egipt. Data tradiţională este în jur de 250 î. D. Cr.
(în realitate posibil să fi durat peste o sută de ani să fie completă traducere). Această traducere este semnificativă deoarece (1)
ne oferă un text antic pentru a compara cu textul Masoretic ebraic; (2) ne arată starea interpretări iudaice în al treilea şi al
doilea secol î. D. Cr.; (3) ne oferă înţelegerea iudaică despre Mesia înainte de respingerea lui Isus. Abrevierea Septuagintei
este „LXX.” Ce aparţin Muntelui Sinai. Acesta este un manuscris grecesc al secolului patru d. Cr. A fost găsit de erudiţii
germani, Tischendorf, la Mănăstirea Sf. Catherina în Jebel Musa, locul tradiţional al Muntelui Sinai. Acest manuscris alcătuit
de primele litere din alfabetul ebraic numit „aleph” ‏.[א]‏ Conţine atât Vechiul cât şi întregul Nou Testament. Reprezintă unul
dintre cele mai antice manuscrise unciale ale noastre.
Spiritualizarea. Acest termen este sinonim cu alegorizarea în sensul că înlătură contextul literar şi istoric al unui pasaj şi îl
interpretează pe baza altor criterii.
Sinonim. Acest cuvânt se referă la termenii ce au un înţeles exact sau foarte similar (deşi în realitate nici două cuvinte nu au
o semantică completă OVERLAP). Termenii sunt atât de legaţi încât pot fi înlocuiţi unu de altul într-o propoziţie fără să
pierzi înţelesul ei. Este de asemenea utilizat pentru a desemna una dintre cele trei forme ale paralelismului poetic ebraic. În
acest sens se referă la două linii ale poeziei ce exprimă acelaşi adevăr (comparaţi Ps. 103:3).
293