Apocalipsa=Comentariu

Gnosticism. Majoritatea cunoaşterii noastre despre această erezie provine din scrierile gnostice ale celui de-al doilea secol.
Totuşi, ideile de bază au fost prezente în primul secol (şi după).
Unele teze afirmate ale gnosticismului Valentian şi Cerinthian ale secolului doi sunt: (1) materia şi spiritul erau co-eterne (un
dualism ontologic). Materia este rea, spiritul este bun. Dumnezeu, ce e spirit, nu poate fi direct implicat în modelarea materiei
rele; (2) există emanaţii (eons sau nivele angelice) dintre Dumnezeu şi materie. Ultimul sau cel mai mic a fost YAHWE al
Vechiului Testament, ce a format universul (kosmos); (3) Isus a fost o emanaţie asemenea lui YAHWE dar mai sus ca nivel,
mai aproape de adevăratul Dumnezeu. Unii Îl pun ca fiind cel mai înalt dar totuşi mai mic decât Dumnezeu şi sigur nu
încarnarea Divinităţii (comparaţi Ioan 1:14). Având în vedere că materia este rea, Isus nu putea să aibă un trup uman şi totuşi
să fie Divin. El a fost o fantomă spirituală (comparaţi I Ioan 1:1-3; 4:1-6); şi (4) salvarea fost obţinută prin credinţa în Isus
plus cunoaştere specială, ce e cunoscută doar de persoane speciale. Cunoaşterea (parola) era necesară pentru a trece prin
sferele cereşti. Legalismul iudaic era de asemenea necesar pentru a ajunge la Dumnezeu.
Învăţătorii falşi ai gnosticismului susţineau două sisteme etice opuse: (1) pentru unii, stilul de viaţă era total nelegat de
salvare. Pentru ei, salvarea şi spiritualitatea erau cuprinse în secretul cunoaşterii (parole) prin sferele angelice (eons); sau (2)
pentru alţii, stilul de viaţă era crucial pentru salvare. Ei accentuau un stil de viaţă ascet ca dovadă a adevăratei spiritualităţi.
Hermeneutică. Acesta este termenul tehnic pentru principiile ce ghidează exegeza. Reprezintă atât un set de linii directoare
specifice cât şi o artă/dar. Hermeneutica biblică, sau sacră, este de obicei divizată în două categorii: principii generale şi
principii speciale. Aceste se leagă de tipurile diferite de literatură găsită în Biblie. Fiecare tip diferit (gen) are propriile linii
directoare dar de asemenea împărtăşeşte unele presupoziţii comune şi proceduri de interpretare.
Criticismul înalt. Aceasta este o procedură de interpretare biblică ce se concentrează pe cadrul istoric şi pe structura literară
a unei cărţi biblice particulare.
Idiom. Acest cuvânt este utilizat pentru afirmaţiile găsite în diferite culturi ce au înţeles special ne conectat de înţelesul
obişnuit a termenilor individuali. Unele exemple moderne: „aceea a fost extrem de bună,” sau „mă omori.” Biblia de
asemenea conţine aceste tipuri de afirmaţii.
Iluminare. Acesta este numele dat concepţiei că Dumnezeu a vorbit umanităţii. Întregul concept este adesea exprimat de trei
termeni: (1) revelaţie – Dumnezeu a acţionat în istoria umană; (2) inspiraţie – El a dat o interpretare adecvată pentru actele
Lui şi pentru înţelesul lor unor oameni aleşi pentru ca ei să înregistreze pentru umanitate; şi (3) iluminare – El şi-a dat Duhul
Sfânt pentru ca umanitatea să înţeleagă dezvăluirea de Sine.
Inductiv. Aceasta este o metodă a logicii sau gândirii ce se mişcă de la particular la întreg. Reprezintă metoda empirică a
ştiinţei moderne. Reprezintă în principiu abordarea lui Aristotel.
Interliniar. Aceasta reprezintă un tip de cercetare ce permite celor ce citesc un limbaj biblic să fie capabili să analizeze
înţelesul şi structura lui. Plasează traducerea în engleză cuvânt cu cuvânt imediat sub limbajul biblic original. Această
unealtă, combinată cu „lexicon analitic,” va oferi formele şi definiţiile de bază a ebraicului şi grecescului.
Inspiraţie. Acesta este conceptul în care Dumnezeu a vorbit umanităţii prin ghidarea autorilor biblici pentru o înregistrare
exactă şi clară a revelaţiei Lui. Conceptul deplin este adesea exprimat de trei termeni: (1) revelaţie – Dumnezeu a acţionat în
290