Apocalipsa=Comentariu

Ambiguitatea. Aceasta se referă la incertitudinea ce rezultă într-un document scris când există două sau mai multe înţelesuri
posibile sau când se face referire la două sau mai multe lucruri în acelaşi timp. Este posibil ca Ioan să fi folosit intenţionat
ambiguitatea (dublă înţelegere).
Antropomorfismul. Înseamnă „a avea caracteristici asociate cu fiinţe umane,” acest termen este utilizat pentru a descrie
limbajul nostru religios despre Dumnezeu. Provine din termenul grecesc pentru omenire. Înseamnă că noi vorbim despre
Dumnezeu ca şi când ar fi fost un om. Dumnezeu este descris în termeni fizici, sociologici, şi psihologici ce se leagă de
fiinţele umane (comparaţi Gen. 3:8; I Împ. 22:19-23). Acest lucru, bineînţeles, reprezintă doar o analogie. Totuşi, nu există
nici o altă categorie sau alţi termeni decât cei umani pentru noi ca să folosim. Prin urmare, cunoaşterea noastră despre
Dumnezeu, prin adevăr, este limitată.
Şcoala din Antiohia. Această metodă de interpretare biblică a fost dezvoltată în Antiohia, Siria în secolul al treilea d. Cr. Ca
o reacţie la metoda alegorică din Alexandria, Egipt. Lovitura de bază a fost aceea de a se concentra pe înţelesul istoric al
Bibliei. Interpreta Biblia ca o literatură umană, normală. Această şcoală a devenit implicată în controversa asupra dezbaterii
dacă Cristos avea două naturi (Nestorianism) sau o natură(deplin Dumnezeu şi deplin om). A fost catalogată eretică de
Biserica Romano Catolică şi relocată în Persia dar şcoala a avut puţină importanţă. Principiile hermeneutice de bază au
devenit mai târziu principii de interpretare a reformatorilor protestanţi clasici (Luther şi Calvin).
Antitetică. Acest termen este unul din cei trei termeni descriptivi utilizat pentru a se referi la relaţia dintre liniile poeziei
ebraice. Se leagă de liniile poeziei ce sunt opuse în înţeles (comparaţi Pro. 10:1, 15:1).
Literatura apocaliptică. Această literatură era în mod primordial, posibil chiar unic, un gen iudaic. Era un tip criptic de
scriere utilizat în vremurile de invazie şi ocupaţie a evreilor de puterile lumii străine. Presupunea că un Dumnezeu personal,
răscumpărător a creat şi controlat evenimentele lumii, şi că Israel reprezintă un interes special şi de grijă pentru El. Această
literatură promite victorie ultimă prin efortul specific al lui Dumnezeu.
Este extrem de simbolic şi fantezistă cu mulţi termeni criptici. Adesea exprimă adevăr în culori, numere, viziuni, vise,
mediere angelică, coduri secrete şi adesea un dualism puternic dintre bine şi rău.
Unele exemple ale acestui gen sunt (1) în VT: Ezechiel (capitolele 36-48), Daniel (capitolele 7-12), Zaharia; şi (2) în NT:
Mat. 24; Mar. 13; II Tes. 2 şi Apocalipsa.
Apologet (Apologetică). Acest cuvânt vine din rădăcina grecească pentru „defensivă legală.” Aceasta este o disciplină
specifică în teologie ce caută să ofere dovezi şi argumente raţionale pentru credinţa creştină.
Independenţa de experienţe. Această de numire este de fapt sinonim cu termenul „presupoziţie.” Implică raţionarea din
definiţiile, principiile sau poziţiile precedente acceptate ce sunt presupuse a fi adevărate. Reprezintă ceea ce este acceptat fără
examinare sau analiză.
Arianism. Arius a fost un prezbiter în biserica din Alexandria Egipt în secolul trei şi la începutul secolului patru. El afirma că
Isus a fost pre-existent dar nu divin (nu de aceeaşi esenţă cu Tatăl), posibil urmând Proverbe 8:22-31. El a fost provocat de
episcopul Alexandriei, ce a început (d. Cr. 318) o controversă ce a durat mulţi ani. Arianismul a devenit credul oficial al
287