Apocalipsa=Comentariu

ANEXA TREI
Listă de cuvinte puţin cunoscute însoţite de explicaţia lor.
Adopţianism. Aceasta a fost una din perspectivele timpurii cu privire la relaţia lui Isus cu divinitatea. În principiu afirmă că
Isus a fost un om normal în fiecare aspect şi a fost adoptat într-un sens special de Dumnezeu la botezul Său (comparaţi Mat.
3:17; Mar. 1:11) sau la învierea Lui (comparaţi Rom. 1:4). Isus a trăit o viaţă atât de exemplară încât Dumnezeu, la un
momendat, (botez, înviere) la adoptat ca „fiul” Său (comparaţi Rom. 1:4; Filip. 2:9). Aceasta era o perspectivă a bisericii
timpurie şi a secolului opt susţinută de minoritate. În schimbul realităţii ca Dumnezeu să devină om (Incarnarea) această
perspectivă inversează încât acum omul devine Dumnezeu!
Este dificil să exprimi cum Isus, Dumnezeu Fiul, divinitate pre-existentă, a fost răsplătită sau lăudată pentru o viaţă de
exemplu. Dacă El era deja Dumnezeu, cum ar putea să fie răsplătit?Dacă avea o glorie divină pre-existentă cum a putut fi
onorat mai mult? Deşi este greu pentru noi să înţelegem, Tatăl cumva la onorat pe Isus într-un mod special pentru împlinirea
perfectă a voii Tatălui.
Şcoala din Alexandria. Metoda biblică de interpretare a fost dezvoltată în Alexandria, Egipt în al doilea secol d. Cr.
Utilizează principiile de bază ale interpretării lui Philo, ce a fost un urmaş al lui Plato. Este adesea numită metoda alegorică.
A fost o influenţă populară în biserică până în vremea Reformei. Cei mai abili susţinători au fost Origen şi Augustin. Vezi
Moises Silva, Has The Church Misread The Bible? (Academic, 1987)
Alexandrinus. Manuscrisele greceşti din Alexandria ale secolului cinci, Egipt includ VT, Apocrifele, şi majoritatea Noului
Testament. Reprezintă unul din martorii noştri majori la întregul Nou Testament grecesc (cu excepţia unor părţi din Mat.
Ioan, şi II Corinteni). Când acest manuscrisce ce a fost desemnată prin nota „A,” iar manuscrisul (Vaticanus) desemnat prin
nota „B” sunt de acord asupra unei lecturi, este considerat a fi original de majoritatea erudiţilor în majoritatea instanţelor.
Alegoria. Acesta este un tip de interpretare biblică ce în mod original a fost dezvoltată în iudaismul Alexandrin. A fost
popularizat de Philo din Alexandria. Lovitura de bază a interpretării este de a face Scriptura să fie relevantă unei culturi sau
unui sistem filosofic prin ignorarea cadrului istoric al Bibliei sau/şi contextului literar. Caută un înţeles ascuns sau spiritual în
spatele fiecărui text din Scriptură. Trebuie susţinut că Isus, în Mat. 13, şi Pavel, în Gal. 4, utilizează alegoria pentru a
comunica adevărul. Aceasta, totuşi, a fost în forma tipologiei, nu strict în forma alegorică.
Lexicon analitic. Aceasta reprezintă un tip de unealtă pentru cercetare ce permite cuiva să identifice fiecare formă greacă din
Noul Testament. Reprezintă o compilare, în ordinea alfabetică greacă, de forme şi definiţii de bază. În combinare cu o
traducere interliniară, permite cititorilor credincioşi ne cunoscători de limba greacă să analizeze formele gramaticale şi
sintactice ale Noului Testament Grecesc.
Analogia Scripturii. Aceasta este afirmaţie pentru a descrie perspectiva că toată Biblia este inspirată de Dumnezeu şi nu
este, prin urmare, contradictorie ci complementară. Această afirmaţie crezută reprezintă baza pentru folosirea pasajelor
paralele în interpretarea textului biblic.
286