Apocalipsa=Comentariu

a. I Enoh, II Enoh (secretele lui Enoh)
b. Cartea jubileelor
c. Oracolele sibilice (ascunse) III, IV, V
d. Testamentul celor doisprezece Patriarhi
e. Psalmii lui Solomon
f. Presupunerea lui Moise
g. Supliciu lui Isaia
h. Apocalipsa lui Moise (viaţa lui Adam şi Eva)
i. Apocalipsa lui Avraam
j. Testamentul lui Avraam
k. II Ezdra (IV Ezdra)
l. II şi III Baruh
11. Există un sens al dualismului în acest gen literar. El vede realitatea ca o serie de dualităţi, contraste sau tensiuni
(atât de comune scrierilor lui Ioan) dintre:
a. cer - pământ
b. epoca rea (oamenii răi şi îngerii răi) - noua epocă a neprihănirii (oamenii evlavioşi şi îngerii evlavioşi)
c. existenţa actuală – existenţa viitoare
Toate acestea se îndreaptă spre o desăvârşire adusă de Dumnezeu. Aceasta lume este acea care a intenţi-o
Dumnezeu să fie, dar El continuă să planifice, să lucreze şi să-Şi lanseze voia pentru restaurarea comuniunii
intime începută în grădina Eden. Evenimentul cu Isus Cristos este turnura planului lui Dumnezeu, dar ambele
veniri au adus dualităţile actuale.
C. Aceste lucrări apocaliptice nu au fost niciodată prezentate oral; ele au fost mereu scrise, fiind nişte lucrări extrem de
structurate. Structura aceasta este esenţială pentru o interpretare adecvată. O parte majoră a structurii planificate din
cartea Apocalipsa este formată din şapte unităţi literare, fiecare fiind paralelă cu cealaltă într-o oarecare măsură
(e.g., cele şapte peceţi, cele şapte trâmbiţe şi cele şapte potire). Cu fiecare serie judecata creşte: peceţi, 1/4
distrugere; trânbiţe, 1/3 distrugere; potire, distrugere totală. În cadrul fiecărei unităţi literare evenimentele
reîntoarcerii lui Cristos sau a unor evenimente escatologice au loc: (1) a şasea pecetă, 6:12-17; (2) a şaptea trâmbiţă,
11:15-18; o judecată finală a unui înger în 14:14-20; (3) a şaptelea potir, 16:16-21 şi în 19:11-21 şi încă în 22:6-16
(de asemenea observă cele trei titluri pentru Dumnezeu în 1:4, 8 şi pentru Cristos în 1:17, 18, “Cel ce este, Cel ce era
şi Cel ce vine,” remarcă cum este lăsat afară aspectul viitor în 11:17 şi 16:5 ceea ce înseamnă că viitorul a venit [i.e.
a doua venire]). Acest lucru arată că această carte nu cuprinde secvenţe cronologice, ci o drama în câteva acte care
prevăd aceleaşi perioade de timp în judecăţi violente şi progresive ale Vechiului Testament (cf. James Blevins,
Revelation as Drama şi „The Genre of Revelation” in Review and Expositor, Septembrie 1980, pp. 393-408).
Există şapte secţiuni literare plus un prolog şi un epilog
1. prolog, 1:1-8
2. capitolele 1:9-3 (Cristos şi cele şapte biserici)
3. capitolele 4-8:1 (cerul şi cele şapte pecete [2:1-17 interludiul dintre a şasea şi a şaptea pecete])
4. capitolele 8:2-11 (şapte îngeri cu trompete [10:1-11:13 interludiul dintre a şasea şi a şaptea trompetă])
5. capitolele 12-14 (cele două comunităţi şi liderii lor)
6. capitolele 15-16 (cei şapte îngeri cu potire)
28