Apocalipsa=Comentariu

V. SUBSTANTIVELE
A. Din punct de vedere sintactic, substantivele sunt clasificate după CAZ. CAZUL era forma declinată a unui
SUBSTANTIV, care arăta relaţia lui cu VERBUL şi cu celelalte părţi de propoziţie. În greaca koine, multe dintre
funcţiile CAZUALE erau indicate de PREPOZIŢII. Deoarece forma CAZUALĂ putea identifica mai multe relaţii,
PREPOZIŢIILE au apărut pentru a face o delimitare mai clară a acestor funcţii.
B. CAZURILE, limba greacă, sunt clasificate în următoarele opt subdiviziuni:
1. CAZUL NOMINATIV – era folosit pentru a denumi ceva şi era de obicei subiectul propoziţiei sau al frazei.
Mai era folosit şi pentru SUBSTANTIVE şi ADJECTIVE PREDICATE cu VERBELE copulative „a fi” şi „a
deveni”.
2. CAZUL GENITIV – era folosit pentru descrieri şi de obicei atribuia un atribut sau o calitate cuvântului pe care
îl determina. Răspundea la întrebarea „Ce fel de?” Era marcat adesea de „a/al/ai/ale”.
3. CAZUL ABLATIV – folosea aceleaşi forme derivate ca GENITIVUL, dar prezenta separarea. Denota adesea
despărţirea de un punct în timp, spaţiu, sursă, origine sau grad. Era exprimat adesea prin folosirea
PREPOZIŢIEI „de la”.
4. CAZUL DATIV – era folosit pentru a descrie interesul personal. Acest lucru ar putea denota un aspect pozitiv
sau unul negativ. Adesea avea funcţia sintactică de COMPLEMENT INDIRECT şi era exprimat cu ajutorul
PREPOZIŢIEI „pentru”.
5. CAZUL LOCATIV – avea aceeaşi formă ca DATIVUL, dar exprima poziţia sau localizarea în spaţiu, în timp
sau în limitele logicii. Era exprimat adesea cu ajutorul PREPOZIŢIILOR „în”, „pe”, „la”, „dintre”, „în timpul”,
„aproape de”, „deasupra” şi „lângă”.
6. CAZUL INSTRUMENTAL – avea aceleaşi forme ca DATIVUL şi LOCATIVUL. Exprima mijloacele sau
asocierea. Era exprimat adesea cu ajutorul PREPOZIŢIILOR „prin” sau „cu”.
7. CAZUL ACUZATIV – era folosit pentru a prezenta concluzia unei acţiuni. Exprima limitarea. De obicei era
COMPLEMENT DIRECT. Răspundea la întrebarea „Cât de departe?” sau „Până unde?”
8. CAZUL VOCATIV – era folosit pentru adresarea directă.
VI.
CONJUNCŢIILE ŞI CUVINTELE DE LEGĂTURĂ
A. Limba greacă este una foarte inflexibilă deoarece are multe cuvinte de legătură care leagă idei (subordonate,
propoziţii şi paragrafe). Ele sunt atât de folosite încât absenţa lor este adesea semnificativă pentru exeget. De fapt,
aceste CONJUNCŢII şi CUVINTE DE LEGĂTURĂ arată intenţia autorului. Adesea sunt de o importanţă crucială
în determinarea cu exactitate a ideii pe care încearcă să o comunice.
B. Urmează o listă cu unele CONJUNCŢII şi CUVINTE DE LEGĂTURĂ şi sensul lor (în mare parte aceste informaţii
au fost extrase din H. E. Dana şi Julius K. Mantey, Manual de gramatică a Noului Testament grec).
1. Conjuncţii care arată timpul
a. epei, epeidē, hopote, hōs, hote, hotan (SUBJ.) – „când”
b. heōs – „în timp ce”
c. hotan, epan (SUBJ.) – „oricând”
d. heōs, achri, mechri (SUBJ.) – „până”
e. priv (INFIN.) – „înainte de”
f. hōs – „de când”, „când”, „în timp ce”
276