Apocalipsa=Comentariu

2. PERFECT – „au fost mântuiţi şi rezultatele continuă” (Efes. 2:5,8)
3. PREZENT – „fiind mântuiţi” (1 Cor. 1:18; 15:2)
4. VIITOR – „vor fi mântuiţi” (Rom. 5:9, 10; 10:9).
C. Concentrându-se asupra timpurilor verbelor, exegeţii caută motivul pentru care autorul original a ales să se exprime
cu un anumit timp verbal. Timpul standard, „fără înflorituri” era AORISTUL. Este forma verbală obişnuită,
„nespecifică”, „nemarcată”. Poate fi folosit într-o largă varietate de moduri pe care trebuie să le specifice contextul.
Spune pur şi simplu că s-a întâmplat ceva. Aspectul trecut este doar sugerat la MODUL INDICATIV. Dacă era
folosit oricare alt timp verbal, se accentua ceva mai specific. Dar ce?
1. TIMPUL TRECUT – vorbeşte despre o acţiune încheiată cu rezultate care continuă. În unele feluri era o
combinaţie a AORISTULUI cu PREZENTUL. De obicei accentul este pus pe rezultatele continue sau pe
sfârşitul unei acţiuni. De exemplu: Efes. 2:5, 8: „aţi fost şi sunteţi în continuare mântuiţi”.
2. TIMPUL PLUPERFECT – era ca timpul trecut, dar rezultatele continue au încetat. De exemplu: Ioan 18:16:
„Petru însă a rămas afară la uşă.”
3. TIMPUL PREZENT – vorbeşte despre o acţiune incompletă sau nedesăvârşită. Accentul este pus de obicei pe
continuarea acţiunii. De exemplu: 1 Ioan 3:6, 9: „Oricine rămâne în El nu păcătuieşte”; „Oricine este născut din
Dumnezeu nu păcătuieşte.”
4. TIMPUL IMPERFECT – în cazul acestui timp, relaţia cu TIMPUL PREZENT este analogă relaţiei dintre
TRECUT ŞI PLUPERFECT. IMPERFECTUL vorbeşte despre o acţiune neterminată care avea loc, dar acum a
încetat sau despre începutul unei acţiuni din trecut. De exemplu: Matei 3:5: „Locuitorii din Ierusalim…au
început să iasă la el”.
5. TIMPUL VIITOR – vorbeşte despre o acţiune de obicei proiectată într-un cadru temporal viitor. Se axa pe
posibilitatea întâmplării mai degrabă decât pe întâmplarea în sine. Vorbeşte adesea despre siguranţa unui
eveniment. De exemplu: Matei 5:4-9 „Fericiţi sunt…ei vor…”
II.
DIATEZA
A. Diateza descrie relaţia dintre acţiunea şi SUBIECTUL VERBULUI.
B. Diateza activă este modalitatea obişnuită, aşteptată, neaccentuată de a afirma că subiectul face acţiunea VERBULUI.
C. DIATEZA PASIVĂ înseamnă că subiectul primeşte acţiunea verbului făcută de un agent extern. Agentul extern care
face acţiunea era indicat în NT grec de următoarele prepoziţii şi cazuri:
1. un complement direct personal cu hupo, cu CAZUL ABLATIV (Matei 1:22; Fapte 22:30)
2. un agent intermediar cu dia, cu CAZUL ABLATIV (Matei 1:22)
3. un agent impersonal, de obicei cu en, cu CAZUL INSTRUMENTAL
4. uneori un agent personal sau impersonal numai cu CAZUL INSTRUMENTAL
D. DIATEZA REFLEXIVĂ înseamnă că subiectul face acţiunea verbului şi este şi implicat direct în ea. Este numită
adesea „diateza interesului personal sporit”. Această construcţie accentua într-un anumit fel subiectul subordonatei
sau al propoziţiei. Această construcţie nu există în limba engleză. În greacă are o largă varietate de sensuri şi de
traduceri. Exemple:
E. REFLEXIVĂ – acţiunea directă a subiectului asupra lui însuşi. Ex.: Matei 27:5 „s-a spânzurat”
274