Apocalipsa=Comentariu

Trinitatea este o formulare dezvoltată istoric informată din materialul biblic
1. divinitatea deplină a lui Isus, egală cu Tatăl, a fost afirmată în d. Cr. 325 la Conciliul de la Nicea (comparaţi
Ioan 1:1; Filip. 2:6; Tit 2:13)
2. personalitatea şi divinitatea Duhului egală cu Tatăl şi Fiul a fost afirmată în anul d. Cr. 381 la Conciliul de la
Constantinopol
3. doctrina Trinităţii este deplin exprimată în lucrarea lui Augustin De Trinitate.
Există cu adevărat mister aici. Dar Noul Testament pare să afirme o singură esenţă divină cu trei manifestări personale eterne.
TEXTUL NASB (ÎMBUNĂTĂŢIT) 22:18-19
18 Eu mărturisesc oricărui aude cuvintele profeţiei din această carte: dacă cineva adaugă la ele, Dumnezeu îi
va adăuga plăgile ce sunt scrise în această carte; 19 şi dacă cineva scoate din aceste cuvintele cărţii acestei
profeţii, Dumnezeu îi va scoate partea de la pomul vieţii şi de la oraşul sfânt, ce sunt scrise în această carte.
22:18-19 Aceste versete sunt evident legate de primii cititori ai mesajului şi de asemenea de toţi cititorii/ascultătorii din viitor
ale acestei cărţi. Este o practică literară comună a Vechiului testament de a pune avertizări severe adresate celor ce ar fi
ispitiţi să deterioreze cuvântul lui Dumnezeu (comparaţi Deut. 4:2; 12:32). Aceste versete nu sunt menite să fie luate literal,
dar reprezintă o foarte puternică afirmaţie Orientală a gravităţii alternării mesajului lui Dumnezeu. Acest lucru nu se referă la
interpreţii credincioşi sau la scribii ce se roagă sincer şi caută voia lui Dumnezeu în Scripturi, dar conform lui Irineu în
lucrarea lui Contra-Heresies, 30:12, se referă la învăţătorii falşi ce adaugă, schimbă, sau şterg cuvintele Scripturii, ce
reprezintă lovitura acestui pasaj. Amintiţi-vă că nu putem dovedi un verset din text pentru a stabili o doctrină ce merge
împotriva altor învăţături clare din Scriptură.
„dacă … dacă” Aceste cuvinte sunt CONDIŢIONATE ce denotă o acţiune potenţială.
TEXTUL NASB (ÎMBUNĂTĂŢIT) 22:20
20 Cel ce mărturiseşte aceste lucruri spune, „Da, Eu vin curând.” Amin. Vino, Doamne Isuse.
22:20 „Eu vin curând” Iminenţa sfârşitului, a apropierii judecăţii lui Dumnezeu reprezintă caracteristici ale literaturii
apocaliptice creştine şi iudaice. Această temă este văzută în Mat. 13:34-36; 24:43; 25:1-13; Lu. 12:29; I Tes. 5:2,4; II Pet.
3:10. În lumina a 2000 de ani de întârziere acest adevăr trebuie înţeles într-o manieră existenţială, ne temporală. El vine!
Trăieşte pregătit. Vezi Tematica Specială la 1:3.
„Vino, Doamne Isuse” Aceasta este afirmaţia aramaică, Maranatha (comparaţi I Cor. 16:22). Este posibil să interpretăm
această afirmaţie în câteva feluri:
1. dacă este maranatha, atunci înseamnă „Domnul nostru a venit”
2. dacă este marana tha, „Domnul nostru, Vino!”
Numărul 1 se potriveşte cel mai bine în acest context. Noi învăţăm din Didache 10:6 că această afirmaţie reprezenta o
încheiere liturgică la serviciul de Cină a Domnului în vremea lui Ioan.
TEMATICĂ SPECIALĂ: MARANATHA
Aceasta este o afirmaţie aramaică ce reflectă o afirmaţie antică liturgică a bisericii palestiniene a (1) divinităţii lui Isus
(Ps. 110) sau (2) a celei de-a doua venire (Fapte 3:19-21). Înţelesul ei depinde de cum împarte cineva cuvântul:
1. „Domnul nostru, vino” (adică, marana-tha) este înţelesul unei afirmaţii la IMPERATIV similare din Apo.
271