Apocalipsa=Comentariu

Autorii Noului Testament în general, şi Ioan în particular, au luat imagistica Vechi testamentară şi a universalizat-o
pentru a se lega de întreaga umanitate. Problema în Apocalipsa nu reprezintă evrei contra neamurile, ci credincioşii contra
necredincioşii. Acest lucru reprezintă aceeaşi bătălie a vremii de sfârşit ca în 6:15-16; 11:18; 16:12,14,16; 19:19 (paralelism).
„şi foc a căzut din cer şi i-a devorat” Această afirmaţie este o aluzie la Eze. 38:22 şi 39:6. Victoria este a lui Dumnezeu!
20:10 „Iar diavolul ce i-a înşelat a fost aruncat în lacul de foc şi pucioasă” Aici au fost aruncaţi fiara şi profetul fals în
19:20. Aici este locul unde Moartea şi Hadesul vor fi aruncaţi în 20:14 şi unde toţi cei ce nu s-au încrezut în Cristos vor fi
aruncaţi în 20:15. Este sinonimul pentru Gehenna (iad) şi reprezint separarea eternă de comuniunea cu Dumnezeu şi cu
Cristos (comparaţi Mat. 9:43,48).
„ei vor fi chinuiţi zi şi noapte în vecii vecilor” Această afirmaţie este foarte similară cu Apo. 14:10-11 şi 19:5. Despre
conceptul unei separări permanente se face aluzie în Mat. 25:46 unde acelaşi termen (aiÇnios), utilizat pentru rai, este folosit
şi pentru iad. Majoritatea judecăţilor lui Dumnezeu au avut scopuri de răscumpărare; acest lucru este adevărat şi pentru VT şi
pentru NT. Iadul nu a cunoscut un scop răscumpărător. El reprezintă scopul lui Dumnezeu de a restaura dreptatea şi
neprihănirea. Iadul reprezintă izolarea răului de creaţia bună a lui Dumnezeu. Dacă pentru umanitate iadul este oribil, pentru
Dumnezeu este mai oribil. Prin a permite ce-a mai înaltă creaţie a Sa, omenirea, să aibă de a alege (un aspect al imaginii lui
Dumnezeu în om), Dumnezeu a ştiut că un procentaj semnificativ va alege păcatul şi sinele. Iadul reprezintă o rană deschisă,
însângerată în inima lui Dumnezeu ce nu va fi niciodată vindecată. Iadul este un mister tragic al paradoxului dragostei şi
dreptăţii eterne a lui Dumnezeu!
TEXTUL NASB (ÎMBUNĂTĂŢIT) 20:11-15
11 Apoi am văzut un tron mare şi alb şi pe Cel ce stătea pe el, din prezenţa căruia pământul şi cerul au fugit,
şi nici un loc nu s-au mai găsit pentru ele. 12 Şi am văzut morţii, mari şi mici, stând înaintea tronului, şi cărţi
au fost deschise; şi o altă carte a fost deschisă, ce reprezintă cartea vieţii; şi morţii au fost judecate după
lucrurile care erau scrise în cărţi, conform faptelor lor. 13 Şi marea a dat afară morţii care se aflau în ea, şi
moartea şi Hades au dat afară morţii care se aflau în ele; şi ei au fost judecaţi, fiecare din ei conform
faptelor lor. 14 Apoi moartea şi Hades au fost aruncate în lacul de foc. Aceasta reprezintă a doua moarte,
lacul de foc. 15 Iar dacă numele cuiva nu a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în lacul de foc.
20:11 „Apoi am văzut un tron mare şi alb” Această afirmaţie este o aluzie la Dan. 7:9. Tronul mare şi alb pare a fi o
paralelă la Mat. 25:31-46, dar dacă aceasta este doar judecata celor pierduţi, nu poate fi paralela la Mat. 25 deoarece oilor (cei
salvaţi) şi caprelor (cei pierduţi) li se adresează acolo.
„şi pe Cel ce stătea pe el” Această afirmaţie este o aluzie la Dan. 7:9. În NT Dumnezeu la făcut pe Cristos judecător
(comparaţi Ioan 5:22,2; 9:39; Fapte 10:42; 17:31; 12:47-48). Cristos nu a venit să judece, ci să salveze, totuşi, faptul că
oamenii L-au respins aduce judecata asupra lor. Aşa că, cine şade pe tron? Este Isus? Acest lucru este posibil deoarece Mat.
25:31-46 şi în particular Ioan 5:22 şi II Cor. 5:10, totuşi, majoritatea momentelor din NT şi în special în cartea Apocalipsa,
Dumnezeu Tatăl este cel ce stă pe tron (comparaţi Rom. 14:10; Apo. 5:1,7,13; 6:16; 7:10,15; 19:4 şi 21:5).
„din prezenţa căruia pământul şi cerul au fugit” Unii văd această afirmaţie ca reprezentând îndepărtarea blestemului ce a
fost pus asupra creaţiei fizice când Adam şi Eva s-au răzvrătit şi au căzut (comparaţi Gen. 3:17-19 şi Rom. 8:19-22). Alţii văd
această metaforă a distrugerii complete a ordinii fizice curente ca fiind descrisă în II Pet. 3:10,12 (comparaţi Fapte 3:21;
Rom. 8:21).
Acest limbaj Vechi Testamentar semnifică : (1) venirea lui Dumnezeu pentru creaţia Sa, comparaţi 114:3-6;Is. 13:10;
24:19-20,23; Ioel 2:10,30-31; 3:15; Zah. 14:6) sau (2) Dumnezeu nu are nevoie de cei doi martori eterni ai Lui, comparaţi
Num. 35:30; Deut. 17:6; 19:15. El domneşte!
253