Apocalipsa=Comentariu

3. furnizând locuirea Duhului ce produce neprihănire (adică, asemănare cu Cristos, restaurarea chipului lui
Dumnezeu)
4. restaurând comuniunea din Grădina Eden
Totuşi, Dumnezeu cere un răspuns al legământului. Dumnezeu decretă (adică, oferă fără plată) şi furnizează, dar
oamenii trebuie să răspundă şi să continue să răspundă prin
1. pocăinţă
2. credinţă
3. ascultare ca stil de viaţă
4. perseverenţă
Neprihănirea, prin urmare, reprezintă o acţiune reciprocă, a legământului dintre Dumnezeu şi înalta Lui creaţie, bazată
pe caracterul lui Dumnezeu, lucrarea lui Cristos, şi oferirea Duhului, căruia fiecare individ trebuie să-i răspundă personal şi
continuu în mod adecvat. Conceptul se numeşte „justificare prin credinţă.” Conceptul este relevant în evanghelii, dar nu în
aceşti termeni. Conceptul este în mod primordial definit de Pavel, ce foloseşte termenul grecesc „neprihănire” în formele lui
variate de peste 100 de ori.
Pavel, fiind un rabin antrenat, utilizează termenul dikaiosun‘ în sensul ebraic al termenului SDQ utilizat în Septuaginta,
dar ne găsit în literatura greacă. În scrierile greceşti termenul este conectat la cineva care s-a conformat la aşteptările
Divinităţii şi societăţii.
În sensul ebraic cuvântul este totdeauna structurat în termenii legământului. YAHWE este un Dumnezeu drept, etic,
moral. El doreşte ca poporul Său să-I reflecte caracterul. Umanitatea răscumpărată devine o nouă creaţie. Această înnoire
rezultă într-un stil de viaţă nou de evlavie (Romano Catolicii se concentrează pe justificare). Având în vedere să Israelul a
fost o teocraţie nu a existat o delimitare clară între secular (normele societăţii) şi sacru (voia lui Dumnezeu). Această
distincţie este exprimată în termenii ebraici şi greceşti fiind tradusă în engleză prin „justificare” (înrudit cu societatea) şi
„neprihănire” (înrudit cu religia).
Evanghelia (vestea bună) a lui Isus este că umanitatea căzută a fost restaurată pentru a avea comuniune cu Dumnezeu.
Acest lucru a fost îndeplinit prin dragostea, mila, harul Tatălui; viaţa, moartea, şi învierea Fiului; îndrumarea şi atragerea spre
evanghelie Duhului. Justificarea este un act fără plată a lui Dumnezeu, dar trebuie să se concretizeze în evlavie (poziţia lui
Augustin, ce reflectă atât accentul reformaţilor pe aspectul fără plată al evangheliei cât şi pe accentul Romano Catolic pe o
viaţă schimbată de dragoste şi credincioşie). Pentru Reformaţi termenul „neprihănirea lui Dumnezeu” reprezintă un
GENITIV OBIECTIV (adică, actul de a face umanitatea păcătoasă acceptabilă pentru Dumnezeu [sfinţire poziţională], în
timp ce pentru Catolici reprezintă un GENITIV SUBIECTIV, ce este procesul de a deveni mai mult ca Dumnezeu [sfinţenie
progresivă]. În realitate ambele sunt adevărate!!)
În perspectiva mea în întreaga Biblie de la Gen. 4 – Apo. 20 se găseşte o înregistrare a restaurării părtăşiei din Eden de
către Dumnezeu. Biblia începe cu Dumnezeu şi omenirea în părtăşie într-un cadru timpuriu (comparaţi Gen. 1-2) iar Biblia
se sfârşeşte cu acelaşi cadru (comparaţi Apo. 21:22). Imaginea şi scopul lui Dumnezeu vor fi restaurate!
Pentru a documenta discuţiile de sus observaţi următoarele pasaje selectate din NT ce ilustrează grupul grecesc al
cuvântului.
1. Dumnezeu este neprihănit, adesea asociat cu Dumnezeu ca Judecător.
a. Rom. 3:26
b. II Tes. 1:5-6
c. II Tim. 4:8
239