Apocalipsa=Comentariu

afirmă relaţia paradoxală dintre activitatea de iniţiere a lui Dumnezeu (comparaţi Ioan 6:44,65) văzută în invitaţia din v. 9, ce
este un PARTICIPIU PERFECT PASIV, şi răspunsul necesar prin credinţă al umanităţii (comparaţi Mat. 1:15; Fapte 3:16,19;
20:21). Relaţia paradoxală poate fi văzută în Filip. 2:12-13. Este susţinută de faptul că în v. 8 Dumnezeu oferă permisiunea
de a se îmbrăca, dar îmbrăcămintea se referă la faptele bune (fapte neprihănite) ale poporului lui Dumnezeu (comparaţi
14:13; Ef. 2:10; i Tim. 5:25).
În lucrarea Word Pictures in the New Testament a lui A. T. Robertson are un comentariu interesant pe v. 7. „Trei
metafore ale femeii apar în Apocalipsa (Mama în capitolul 12, Curva în 13 până la 19, şi Mireasa lui Cristos aici şi la sfârşit).
`Prima şi ultima reprezintă biserica sub două aspecte diferite ale vieţii ei, în timp ce a doua răspunde îi răspunde marelui ei
duşman şi rival (SWETE)`” (p. 449).
19:8 „faptele neprihănite ale sfinţilor” Termenii „fapte neprihănite” (neprihănite, dikaiÇma) are câteva utilizări în NT.
1. se referă la faptele de dreptate ale lui Dumnezeu (comparaţi 15:4)
2. se referă la fapta lui Isus de a murii spre folosul umanităţii (comparaţi Rom. 5:16,18)
3. se refer la viaţa de dreptate a credincioşilor (comparaţi 19:8)
4. se referă la un decret, o lege, sau un ordin, de obicei la Legea lui Moise (comparaţi Lu. 1:6; Rom. 1:32; 2:26; 8:4;
Ev. 9:1,10).
Problema teologică de bază legată de această familie de termeni greceşti (dikaioÇ, dikaiÇsis, dikaios, dikaiosun‘) se
referă la cum o umanitate căzută poate să susţină că este dreaptă, neprihănită, justă, justificată. Trebuie declarat că această
condiţie spirituală nu a fost îndeplinită prin efortul uman (comparaţi Rom. 3:21-30; Ef. 2:8-9), ci prin alegere Divină (Tatăl),
printr-un act Divin (Fiul), şi prin atragerea Divină a Duhului (comparaţi Ioan 6:44,65). Omenirea poate doar primii lucrarea
isprăvită (comparaţi Rom. 5; II Cor. 5:21). Ţelul unei poziţii drepte este trăirea dreaptă. Trăirea asemenea lui Cristos
(comparaţi Rom. 9:29; Gal. 4:19; Ef. 1:4; 2:10). Trăirea neprihănită este dovada unei relaţii cu Dumnezeu (comparaţi 14:13),
nu fundaţia relaţiei (comparaţi Gal. 3:1-3)! Vezi Tematica Specială la 19:11.
TEXTUL NASB (ÎMBUNĂTĂŢIT) 19:9-10
9 Apoi el mi-a spus, „Scrie, `Fericiţi sunt cei ce sunt invitaţi la masa nunţii Mielului.`” Şi mi-a spus, „Acestea
sunt cuvintele adevărate ale lui Dumnezeu.” 10 Apoi am căzut la picioarele ca să mă închin lui. Dar el mi-a
spus, „Nu fă aşa ceva; Eu sunt un tovarăş slujitor al tău şi al fraţilor tăi ce ţin mărturia lui Isus; închină-te
lui Dumnezeu. Pentru că mărturia lui Isus este spiritul profeţiei.”
19:9 „Fericiţi sunt” Aceasta este cea de-a patra fericire din cele şapte pentru cei răscumpăraţi din Apocalipsa (comparaţi
1:3; 14:13; 16:15; 19:9; 20:6; 22:7,14).
„cei ce sunt invitaţi” Această afirmaţie este un PARTICIPIU PERFECT PASIV, ce accentuează chemarea lui Dumnezeu
pentru salvare (comparaţi 17:14, Ioan 6:44,64).
„Acestea sunt cuvintele adevărate ale lui Dumnezeu” Această afirmaţie accentuează veridicitatea mesajului îngerului
(comparaţi 21:5; 22:6).
19:10 „Apoi am căzut la picioarele ca să mă închin lui” Au existat multe discuţii despre încercarea lui Ioan de a se închina
îngerului (comparaţi 22:8). Posibil Ioan a inclus întâmplarea intenţionat ca un cuvânt împotriva închinării la îngeri (comparaţi
22:9; Col. 2:18). Ioan a fost uimit de această persoană angelică puternică şi poate a presupus că era o personificare divină
(comparaţi gen. 16:7-13; 22:11-15; 31:11,13; 48:15-16; Exod 32:4; 13:21; 14:19; Jud. 2:1; 6:22-23; 13:3-22; Zah. 3:1-2; Lu.
24:5) sau o manifestare fizică a Duhului (comparaţi 22:8-9).
235