Apocalipsa=Comentariu

în Isus.
a. în numele Lui (Ioan 1:12; 2:23; 3:18; I Ioan 5:13)
b. în El ( Ioan 2:11; 3:15,18; 4:39; 6:40; 7:5,31,39,48; 8:30; 9:36; 10:42; 11:45,48; 12:37,42; Mat. 18:6;
Fapte 10:43; Filip. 1:29; I Pet. 1:8)
c. în Mine (Ioan 6:35; 7:38; 11:25,26; 12:44,46; 14:1,12; 16:9; 17:20)
d. în Fiul (Ioan 3:36; 9:35; i Ioan 5:10)
e. în Isus (Ioan 12:11; Fapte 19:4; Gal. 2:16)
f. în Lumină (Ioan 12:36)
g. în Dumnezeu (Ioan 14:1)
2. en înseamnă „în” ca în Ioan 3:15; Mar. 1:15; Fapte 5:14
3. epi înseamnă „în” sau „deasupra,” ca în Mat. 27:42; Fapte 9:42; 11:17; 16:31; 22:19; Rom. 4:5,24; 9:33;
10:11; I Tim. 1:16; I Pet. 2:6.
4. CAZUL DATIV fără PREPOZIŢIE ca în Gal. 3:6; Fapte 18:8; 27:25; I Ioan 3:23; 5:10
5. hoti, ce înseamnă „crede că,” oferă imagine despre ce să crezi
a. Isus este Sfântul lui Dumnezeu (Ioan 6:69)
b. Isus este Eu Sunt (Ioan 8:24)
c. Isus este în Tatăl iar Tatăl este în El (Ioan 10:38)
d. Isus este Mesia (Ioan 11:27; 20:31)
e. Isus este Fiul lui Dumnezeu (Ioan 11:27; 20:31)
f. Isus a fost trimis de Tatăl (Ioan 11:42; 17:8,21)
g. Isus este una cu Tatăl (Ioan 14:10-11)
h. Isus a venit de la Tatăl (Ioan 16:27,30)
i. Isus se identifică pe Sine cu numele de legământ al Tatălui, „Eu Sunt” (Ioan 8:24; 13:19)
j. Noi vom trăi împreună cu El (Rom. 6:8)
k. Isus a murit şi a înviat (I Tes. 4:14)
VI. Concluzii
Credinţa biblică reprezintă răspunsul uman faţă de un cuvânt/promisiune Divină. Dumnezeu întotdeauna iniţiază (adică,
Ioan 6:44,65), dar parte din această comunicare Divină reprezintă nevoia oamenilor pentru a răspunde.
A. încredere B. ascultarea de legământ
Credinţa biblică este:
1. relaţie personală (credinţa iniţială)
2. afirmare a adevărului biblic (credinţă în revelaţia lui Dumnezeu)
3. ascultare adecvată ca răspuns (credinţă zilnică)
Credinţa biblică nu este un bilet spre rai sau o politică a siguranţei. Este o relaţie personală. Acesta este scopul creaţiei
şi a fiinţei umane create după chipul şi asemănarea (comparaţi Gen. 1:26-27) lui Dumnezeu. Ideea este „intimitatea.”
Dumnezeu doreşte o comuniune, nu o concepţie teologică anumită! Dar părtăşia cu un Dumnezeu sfânt cere ca ucenicii să
demonstreze caracteristica „familiei” (adică, sfinţenia, comparaţi Lev. 19:2; Mat. 5:48; I Pet. 1:15-16). Căderea (comparaţi
Gen. 3) a afectat abilitatea noastră de a răspunde adecvat. Prin urmare, Dumnezeu a acţionat în folosul nostru (comparaţi Eze.
36:27-38), oferindu-ne o „inimă nouă” şi un „duh nou,” ce ne face capabili prin credinţă şi pocăinţă să avem comuniune cu
Dumnezeu şi să-L ascultăm!
232