Apocalipsa=Comentariu

3. nabi` (BDB 611) = profet, înrudit cu verbul Akkadian nabu = „a chema” şi Arabic naba`a = „a anunţa.”
Acesta este termenul cel mai comun din VT pentru a desemna un profet. Este folosit de peste 300 de ori.
Etimologia exactă este incertă, dar „a chema” pentru momentul de faţă este cea mai bună opţiune. Probabil
cea mai bună înţelegere provine de la descrierea lui YAHVE în ce priveşte relaţia lui Moise cu Faraonul
prin Aaron (comparaţi Exod 4:10-16; 7-1; Deut. 5:5). Un profet este cineva care vorbeşte de la Dumnezeu
pentru poporul Său. (comparaţi Amos 3:8; Ier. 1:7,17; Eze. 3:4).
4. Toţi cei trei termeni sunt folosiţi pentru funcţiile profeţiilor în I Cro. 29:29; Samuel - Ro`eh; Natan - Nabi`;
şi Gad – Hozeh.
5. Expresia ‘ish ha - ‘elohim, “om al lui Dumnezeu,” este o denumire în sens mai larg a unui vorbitor pentru
Dumnezeu. Este folosit de 76 de ori în VT în sensul de “profet.”
6. Cuvântul “profet” este de origine greacă. Provine din (1) pro = “înainte” sau “pentru”; (2) phemi = “a
vorbi.”
II. DEFINIREA PROFEŢIEI
A. Termenul “profeţie” are un câmp semantic mai larg în ebraică decât în engleză. Evreii au marcat cărţile istorice ale
lui Iosua prin intermediul împăraţilor (exceptând Rut), care reprezentau “foştii profeţi.” Atât Avraam (Gen. 20:7; Ps.
105:5) cât şi Moise (Deut. 18:18) sunt desemnaţi ca profeţi (la fel şi Maria, Exod 15:20). Prin urmare, feriţi-vă de o
presupusă definiţie în engleză!
B. “Profetismul poate fi definit în mod legitim ca acea înţelegere a istoriei ce acceptă semnificaţia ei doar în termenii
unei preocupări divine, a unui scop divin, a unei participări divine.” (Interpreter’s Dictionary of the Bible, vol. 3, p.
896).
C. “Profetul nu este nici un filosof nici un teolog sistematic, ci un mijlocitor al legământului ce furnizează cuvântul lui
Dumnezeu poporului Său cu scopul de a modela viitorul lor prin reformarea prezentului lor” (“Prophets and
Prophecy,” Encyclopedia Judaica, vol. 13, p. 1152).
III. SCOPUL PROFEŢIEI
A. Profeţia reprezintă mijlocul lui Dumnezeu de a vorbi poporului Său, oferind călăuzire în cadrul lor actual şi speranţă
în ce priveşte controlul Său asupra vieţii lor şi asupra evenimentelor din lume. Acest mesaj a fost în esenţă
corporativ. Este menit să mustre, să încurajeze, să producă credinţă şi pocăinţă şi să informeze poporul despre
Dumnezeu şi planurile Lui. Deseori este folosit pentru a dezvălui clar un reprezentant ales de Dumnezeu (Deut.
13:1-3; 18:20-22). Aceasta, în cele din urmă, ar face referire la Mesia.
B. Adesea, profetul lua o dificultate istorică sau teologică din vremea lui şi o proiecta într-un cadru escatologic. Acest
punct de vedere al istoriei asupra sfârşitului (teologic) este unică pentru Israel şi pentru accepţiunea lui despre
alegerile divine şi promisiunile legământului.
C. Funcţia de profet pare să echilibreze (Ier. 18:18) şi să schimbe funcţia de Mare Preot ca o modalitate de a cunoaşte
voia lui Dumnezeu. Urim-ul şi Tumim-ul trece dincolo spre un mesaj verbal adresat de Dumnezeu reprezentantului
Său. Funcţia de profet de asemenea pare să fi murit după Maleahi (sau după scrierile Cronicilor) şi nu mai apare
decât după 400 de ani odată cu Ioan Botezătorul. Este incert ce legătură este între darul de “profeţie” al Noului
Testament cu cel al Vechiului Testament. Profeţii Noului Testament (Fapte 11:27-28; 13:1;14:29,32,37; 15:32; I
Cor. 12:10, 28-29; Efe. 4:11) nu sunt revelatori unei noi revelaţii, ci prevestitori ai voii lui Dumnezeu în situaţii
contemporane.
23