Apocalipsa=Comentariu

Presupunerile teologice ale revelaţiei progresive este de folos deoarece autorii Noului Testament au modificat puţin
aşteptările Israelului. În locul unui focus militar, naţional (Israel) al venirii lui Mesia, există două veniri. Prima venire a
reprezentat incarnarea divinităţii în conceperea şi naşterea lui Isus din Nazaret. El a venit ca” robul ce suferă” anti-militar,
anti-juridic din Isaia 53; de asemenea călăreţul umil pe mânzul unei măgăriţe (nu pe un cal de război sau pe un catâr regal),
din Zah. 9:9. Prima venire a inaugurat Noua Epocă Mesianică, Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Într-un sens Împărăţia
este aici, dar de sigur, într-un alt sens este încă departe. Această tensiune dintre cele două veniri ale lui Mesia ce, într-un sens,
reprezintă această suprapunere a celor două epoci iudaice ce au fost nevăzute, sau cel puţin neclare, din VT. În realitate,
aceste două veniri accentuează angajamentul lui YAHWE de a răscumpăra întreaga umanitate (comparaţi Gen. 3:15; 12:3;
Exod 19:5 şi predicarea profeţilor, în special Isaia şi Iona).
Biserica nu aşteaptă împlinirea profeţiei Vechi Testamentare deoarece majoritatea profeţiilor se referă la prima venire
(comparaţi How to Read the Bible For All Its Worth, pp. 165-166). Ceea ce anticipează credincioşii este glorioasa venire a
Împăratului împăraţilor şi Domnului domnilor înviat, împlinirea istorică aşteptată a noii epoci a neprihănirii pe pământ după
cum e şi în rai (comparaţi Mat. 6:10). Prezentările Vechi Testamentare nu au fost inexacte, ci incomplete. El va veni din nou
exact cum au prezis profeţii, în puterea şi autoritatea lui YAHWE.
A doua venire nu reprezintă nişte termeni biblici, ci conceptul revenirii formează perspectiva şi cadrul întregului Nou
Testament. Dumnezeu va stabilii totul aşa cum trebuie. Comuniunea dintre Dumnezeu şi umanitatea creată după chipul Său
va fi restaurată. Răul va fi judecat şi înlăturat. Scopul lui Dumnezeu nu va, nu poate, să de-a greş!
„Fericit este cel ce stă treaz şi îşi păstrează hainele” Această afirmaţie reprezintă a treia din cele şapte fericiri oferite
ucenicilor credincioşi (comparaţi 1:3; 14:13; 16:15; 19:9; 20:6; 22:7,14). Această afirmaţie aproape că pare a fi un rezumat al
avertismentelor escatologice găsite în Mar. 13:33-37; Lu. 12:37. Acest verset trebuie să fie fără rost dacă este afirmată teoria
răpirii în secret a bisericii înainte de vremea persecuţiei. Pentru cine, atunci, vorbeşte Isus? Vezi Mat. 24:37-42 online la
www.freebiblecommentary.org.
„ca să nu umble gol şi oamenii să-i vadă goliciune” Această afirmaţie poate fi o aluzie la Apo. 3:18. În VT goliciunea era
un simbol al judecăţii (comparaţi Eze. 23:29; os. 2:3; Amos 2:16; Mica 1:8). Totuşi, se referă nu la pierderea salvării, ci la
credincioşii ce se vor ruşina de activităţile şi de lipsa unui stil de viaţă de credinţă la a doua venire a lui Isus. Venirea lui Isus
ca Judecător şi Cuceritor, exact aşa cum evreii se aşteaptă să se întoarcă Mesia, este descrisă în 19:11-16.
16:16 „Şi i-a adunat” Această afirmaţie este repetată în 20:8.
NASB „în ebraică se numeşte Har-Magedon”
NKJV, NJB „în ebraică, Armageddon”
NRSV „în ebraică se numeşte Harmagedon”
TEV „în ebraică este Armageddon”
Acest cuvânt este rostit diferit în câteva manuscrise greceşti. Au exista câteva teorii pentru a descrie acest termen (ce nu
mai apare nicăieri altundeva în literatura ebraică sau grecească).
1. se referă la „muntele Megiddo,” un oraş din nord în locaţia tribului Manase, construit pe un deal
2. se referă la „oraşul Megiddo,” dar problema este că nu aceasta era scrierea corectă a oraşului
3. reprezintă o traducere a unei expresii „muntele adunării” găsit în Is. 14:13, ce se referă la ultimul munte al Divinităţii
pe care l-a atacat Satan
4. se referă la întreaga Tară Promisă (comparaţi „munţii lui Israel” menţionaţi în Eze. 38:8,20,21; 39:2,4,17)
5. se referă la „muntele roditor” ce ar simboliza Ierusalimul, locul multor astfel de bătălii al vremurilor de sfârşit dintre
bine şi rău (comparaţi profeţia lui Ioel)
212