Apocalipsa=Comentariu

folosit în Fapte 6:7; 13:8; 14:22; Gal. 1:23; 3:23; 6:10; Flip.1:26; Iuda 3,20.
Acest concept este clar din întreaga afirmaţie folosită în Iuda 3, „credinţa dată odată pentru totdeauna sfinţilor.”
Credinţa „odată pentru totdeauna” se referă la adevărurile, doctrinele, conceptele, învăţăturile creştinismului.
Această subliniere este o bază biblică pentru limitarea teologică a inspiraţiei scrierii Noului Testament şi nu
permite scriitori târzii sau alţi scriitori să fie consideraţi revelatori. Există multe zone ambigue, nesigure, şi gri
în NT, dar credincioşii afirmă prin credinţă că tot ceea ce este „nevoie” pentru credinţă şi practică este inclus cu
suficientă claritate în NT. Acest concept a fost delimitat în ceea ce se numeşte „triunghiul revelator”
1. Dumnezeu Sa revelat pe Sine în istoria timp şi spaţiu (REVELAŢIE)
2. El a ales anumiţi scriitori umani pentru a explica şi documenta acţiunile Lui (INSPIRAŢIE)
3. El a oferit Duhul Său unei minţi şi inimi deschise a oamenilor pentru a înţelege aceste scrieri, nu definitiv,
dar adecvat pentru salvarea şi eficienţa vieţii creştine (ILUMINAREA). Motivul pentru acest lucru este că
inspiraţia este limitată datorită scriitorilor Scripturii. Nu există scriitori ai viitorului autorizaţi, viziuni, sau
revelaţii autorizate. Canonul este închis. Noi avem tot adevărul pentru a răspunde corespunzător lui
Dumnezeu. Acest adevăr este cel mai bine văzut în acordul scriitorilor biblici contra dezacordul
credincioşilor, evlavioşi şi sinceri. Nici un scriitor modern sau vorbitor nu are nivelul unei conduceri divine
cum au avut scriitorii Scripturii.
B. În unele feluri profeţii Nou Testamentari sunt similari celor din VT
1. predicţia evenimentelor viitoare (comparaţi Pavel, Fapte 27:22; Agab, Fapte 11:27-28; 21:10-11; alţi profeţi
anonimi, Fapte 20:23).
2. Proclamarea judecăţii (comparaţi Pavel, Fapte 13:11; 28:25-28)
3. acte simbolice ce portretizează clar un eveniment (comparaţi Agab, Fapte 21:11)
C. Ei proclamă adevărul evangheliei uneori în moduri predictive (comparaţi Fapte 11:27-28; 20:23; 21:10-11), dar
acesta nu este focusul primordial. A profeţi în I Cor. reprezintă de fapt comunicarea evangheliei (comparaţi
14:24,39).
D. Ei reprezintă mijloacele contemporane ale Duhului pentru a revela aplicaţile contemporane şi practice ale
adevărurilor lui Dumnezeu fiecărei situaţii, culturi, sau perioade de timp noi (comparaţi I Cor. 14:3).
E. Ei au fost activi în bisericile timpurii ale lui Pavel (comparaţi I Co. 11:4-5; 12:28,29; 13:29;
14:1,3,4,5,6,22,24,29,31,32,37,39; Ef. 2:20; 3:5; 4:11; I tes. 5:20) şi sunt menţionaţi în Didahia (scrisă în
secolul întâi târziu sau ăn al doilea secol, dată incertă) şi în Montanismul al secolului al doilea sau al treilea din
nordul Africii.
IV. Au încetat darurile din NT?
A. La această întrebare este dificil de răspuns. Ne ajută să clarificăm problema prin a definii scopul darurilor. Sunt
ele mijlocul prin a confirma predicarea iniţială a evangheliei sau reprezintă mijloace continue pentru ca biserica
să-îşi slujească şi să slujească lumii pierdute?
B. Se uită cineva la istoria bisericii pentru a răspunde la întrebare sau la Noul Testament însăşi? Nu există nici o
indicare în NT ca darurile spirituale să fi fie temporale. Cei care încearcă să folosească I Cor. 13:8-13 să
adreseze această problemă abuzează de intenţia autorului legată de acest pasaj, ce afirmă că toate înafara de
dragoste va trece.
C. Sunt ispitit să spun că întrucât NT, nu istoria bisericii, este autoritară, credincioşii trebuie să afirme că darurile
continuă. Totuşi, cred că cultura afectează interpretarea. Unele texte foarte clare nu mai sunt aplicabile (adică,
206