Apocalipsa=Comentariu

3. acuzatori demonici (comparaţi I Cro. 21:1; I Împ. 22:21; Zah. 13:2)
Doar mai târziu în perioada inter-testamentară este identificat şarpele din Gen. 3 cu Satan (comparaţi Book of Wosdom
2.23-24; II Enoh 31:3), şi chiar mai târziu acesta devine i opţiune rabinică (comparaţi Sot 9b şi Sanh. 29a). „Fii lui
Dumnezeu” din Gen. 6 devin îngeri în I Enoh 54:6. Menţionez acest lucru, nu pentru a afirma acurateţea teologică, ci pentru a
arăta dezvoltarea conceptului. În Nt aceste activităţi Vechi Testamentare sunt atribuite răului angelic, personificat (comparaţi
II Cor. 11:3; Apo. 12:9).
Originea răului personificat este dificil sau imposibil (depinzând de perspectiva noastră) de determinat din VT. Un
motiv pentru acest lucru este Israel (Is. 45:7; Amos: 3:6). Toată cauzalitatea a fost atribuită lui YAHWE pentru a demonstra
unicitatea şi proeminenţa Lui (comparaţi Is. 43:11; 44:6,8,24; 45:5-6,14,18,21,22).
Surse alte posibilelor informaţii sunt (1) Iov 1-2, unde Satan este unul din „fii lui Dumnezeu” (adică, îngeri) sau (2)
Isaia 14 şi Eze. 28, unde împăraţii aroganţi ai orientului apropiat (Babilon şi Tir) sunt folosiţi (posibil) pentru a ilustra
mândria lui Satan (comparaţi I Tim. 3:6). Am emoţii legat de această abordare. Ezechiel foloseşte metafore din Grădina
Eden, nu doar pentru împăratul Tirului ca Satan (comparaţi Eze. 28:12-16), ci de asemenea pentru împăratul Egiptului ca şi
Copacul cunoaşterii binelui şi răului (Eze. 31). Totuşi, Is. 14, în particular vv. 12-14, par a descrie o revoltă angelică datorită
mândriei. Dacă Dumnezeu dorea să ne reveleze natura specifică şi originea lui Satan, acesta este modul acela mai oblic
pentru aşa ceva. Trebuie să ne protejăm împotriva tendinţei teologiei sistematice de a lua căi mici, ambigue ale diferitelor
testamente, autori, cărţi, şi genuri literare pentru a le combina ca piese ale unui puzzle divin.
Alfred Edersheim (The Lije and Times of Jesus the Messiah, vol. 2, apendicele XIII [pp. 748-763] şi XVI [pp. 700-776]
spune că iudaismul rabinic a fost foarte influenţat de speculaţiile demonice şi dualiste persane. Rabinii nu reprezintă o sursă
bună pentru adevăr în această zonă. Isus se abate radical de la învăţăturile Sinagogii. Cred că conceptul rabinic cu privire la
mijlocirea şi opoziţia angelică în oferirea lefii lui Moise pe Muntele Sinai a deschis o uşă conceptului de duşman arhanghel al
lui YAHWE la fel şi al omenirii. Există doi zei mari ai dualismului persan (zoroastrianismul), Ahkiman şi Ormaza, bine şi
rău. Acest dualism s-a dezvoltat într-un dualism iudaic limitat dintre YAHWE şi Satan.
Există cu siguranţă o revelaţie progresivă în NT legată de evoluţia răului, dar nu atât de elaborată cum proclamă rabinii.
Un exemplu bun al acestei diferenţe este „războiul din rai.” Căderea lui Satan este o necesitate logică, dar detaliile nu ne sunt
oferite. Chiar şi ce ne este oferit este acoperit în genul literar (comparaţi Apo. 12:4,7,12-13). Deşi Satan este învins şi exilat
pe pământ, el funcţionează ca un slujitor al lui YAHWE (comparaţi Mat. 4:1; Lu. 22:31-32; I Cor. 5:5; I Tim. 1:20).
Trebuie să înfrânăm curiozitatea noastră în această zonă. Există o forţă şi un rău personal, dar există doar un singur
Dumnezeu iar omenirea este responsabilă pentru alegerile ei. Există o bătălie spirituală, atât înainte cât şi după mântuire.
Victoria poate veni şi rămâne în şi prin Dumnezeul Tri-unic. Răul a fost înfrânt şi va fi înlăturat!
„ce înşela întreaga lume” Această afirmaţie descrie misiunea celui rău. După cum evanghelia este universală (comparaţi
Mat. 28:18-20; Luca 24:47; Fapte 1:8), la fel şi anti-evanghelia! Cea mai bună carte pe care am citit-o legat de dezvoltarea
lui Satan în Biblie, de la slujitor la duşman, este A. B. Davidson`s A Theology of the Old Testament, pp. 300-306. Misiunea
lui Satan este descrisă înII Cor. 4:4; I Pet. 5:8; Apo. 13:14; 19:20; 20:3,8,10; II Ioan 7. Este dificil să-l concepem pe Satan ca
slujitorul lui Dumnezeu dar comparaţi II Sam. 24:1 cu I Cro. 21:1.
„a fost aruncat pe pământ” Termenul „aruncat” este folosit de câteva ori în acest context: de două ori în v. 9; în v. 10, şi v.
13. Este de asemenea folosit în 19:20; 20:3,10,14,15 şi este posibil o aluzie la Is. 14:12 sau Luca 10:18; şi posibil Ioan 12:31.
Pământul devine tărâmul activităţilor lui Satan. Vezi note întregi despre căderea lui Satan la 12:4 şi 7.
175