Apocalipsa=Comentariu

„să poată să-i devoreze copilul” Copilul se referă la Mesia cel promis (comparaţi 12:5). Satan vrea să contracareze planul
lui Dumnezeu la fiecare nivel, atât planul universal al răscumpărării (legământul necondiţionat) cât şi planul individual al
răscumpărării (legămintele condiţionate, comparaţi Mat. 13:19; II Cor. 4:4).
12:5 „ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească” Această afirmaţie ar fi o aluzie la Is. 66:7-8. Observaţi cu se
deplasează Ioan de la incarnarea lui Isus la domnia escatologică. Toate lucrurile dintre cele două sunt tratate în evanghelia lui
Ioan, dat nu în Apocalipsa.
„ce va conduce toate naţiunile cu un toiag de fier” Această afirmaţie este o aluzie la Ps. 2:9 şi este, prin urmare,
Mesianică. În Apocalipsa 19:15 această afirmaţie este utilizată cu privire la Mesia, în timp ce în Apo. 2:26-27 este utilizată cu
privire la sfinţi. Aici există o fluiditate între Mesia (individuală) şi comunitatea credincioasă (corporativă), după cum există şi
în cântarea robului din Is. (adică, naţiunea Israel, comparaţi Is. 42:1-9; 49:1-7; 50:4-11; 52:13-53:12). După cu cel rău
domneşte peste naţiuni, un nou Lider a venit şi într-o zii va domni pe deplin.
„şi copilul ei a fost răpit sus la Dumnezeu şi la tronul Lui” Unii văd această afirmaţie ca o înălţare a lui Cristos, dar noi
pierdem din vedere punctul important al acestei unităţi literare dacă facem o aluzie prea puternică la viaţa istorică a lui
Cristos. Ioan, în cartea Apocalipsa, nu discută viaţa pământească şi moartea lui Isus. El se mişcă teologic de la incarnare la
înălţare. Focusul Apocalipsei este Cristosul glorificat, înălţat (comparaţi 1:4-20). Prezentarea evangheliei lui Ioan în
Apocalipsa se concentrează pe pocăinţă şi pe a-I oferi glorie lui Dumnezeu. Acest lucru este menit nu pentru a subaprecia
rolul central al lui Isus (comparaţi 5:9,12; 7:14; 12:11), ci pentru a ne concentra pe rolul Lui de a aduce împărăţia eternă
(comparaţi I Cor. 15:25-28); împărăţia Tatălui şi a Fiului!
12:6 „femeia a fugit în pustiu” Mulţi văd aici o aluzie la Exod, ce se găseşte peste tot în acest context. Perioada peregrinării
în pustie este văzută de rabini ca o logodnă dintre YAHWE şi Israel. În timpul acestei perioade, El se asigură de toate nevoile
lor şi era prezent cu ei într-un mod intim.
„un loc pregătit de Dumnezeu” Deşi contextul general reflectă perioada peregrinării în pustiu, această afirmaţie poartă o
altă aluzie istorică.
1. Ilie de lângă râul Cherit (comparaţi I Împ. 17:1-7)
2. fuga lui Ilie în Peninsula Sinai (comparaţi I Împ. 19:1-14)
3. cei şapte mii de credincioşi (comparaţi I Împ. 19:18)
4. cei ce au fugit de distrugerea Ierusalimului din 70 d. Cr. (comparaţi Mat. 24:15-20; Mar. 13:12-18)
„pentru o mie două sute şaizeci de zile” Din nou, această afirmaţie pare a fii o perioadă nedeterminată, dar limitată, de
persecuţie. La această perioadă de timp se face referire în câteva moduri diferite ce egalează cam trei ani şi jumătate.
1. „o vreme, vremi şi jumătate de vreme” (comparaţi Dan. 7:25; 12:7; Apo. 12:14)
2. 2,300 dimineţi şi seri” (comparaţi Dan. 8:14)
3. patru zeci şi două de luni” (comparaţi Apo 11:2; 13:5); „1,260 de zile” (comparaţi Apo. 11:3; 12:6); „1,290 de zile”
(comparaţi Dan. 12:11); şi „1,335 de zile” (comparaţi Dan. 12:12).
Şapte reprezintă numele perfect în numerologia ebraică (comparaţi Gen. 1:1-2:3). Mai puţin cu unul vorbeşte de
imperfecţiunea umană iar 666 (comparaţi Apo. 14:17-18) este imperfecţiunea umană ultimă, anticristul (comparaţi II Tes. 2).
În aceeaşi venă, trei şi jumătate este simbolul unei perioade limită, nedefinite de persecuţie. Vezi Tematica Specială: Patru
zeci şi două de luni la 11:2.
172