Apocalipsa=Comentariu

INTRODUCERE CRUCIALĂ A ARTICOLULUI
„De ce au creştinii atât de multe interpretări dogmatice ale Apocalipsei”
În anii mei de studiu ai Apocalipsei am înţeles că majoritatea creştinilor nu au sau nu doresc să dezvolte o cronologie
sistematizată a vremurilor de pe urmă. Sunt unii credincioşi care se focalizează sau se specializează în acest domeniu al
creştinismului pentru scopuri teologice, psihologice sau denominaţionale. Aceşti credincioşi par să devină obsedaţi de „oare
cum se va sfârşi totul”, şi cumva pierd din vedere urgenţa evanghelizării! Creştinii nu-I pot afecta agenda escatologică (a
vremurilor de pe urmă) a lui Dumnezeu, dar ei pot să participe în mandatul evangheliei ( Mat. 28:19-20; Luca 24:47; Fapte
1:8). Majoritatea credincioşilor afirmă a doua venire a lui Cristos şi un apogeu al promisiunilor lui Dumnezeu în vremurile de
pe urmă. Problemele interpretărilor care se ridică din cum să înţelegem acest apogeu decurg din câteva paradoxuri biblice.
1. tensiunea dintre modelele profetice ale Vechiului Legământ şi modelele apostolice ale Noului Legământ
2. tensiunea dintre monoteismul biblic (un Dumnezeu pentru toţi) şi alegerea Israelului (un popor special)
3. tensiunea dintre aspectul condiţionat al legămintelor şi promisiunilor biblice („dacă… atunci”) şi credincioşia
necondiţionată a lui Dumnezeu pentru răscumpărarea omenirii căzute
4. tensiunea dintre genurile literare a Orientului de Est apropiat şi modelele literare a vestului modern
5. tensiunea dintre Împărăţia lui Dumnezeu în prezent, încă în viitoare
6. tensiunea dintre credinţa reîntoarcerii iminente a lui Cristos şi credinţa că un anume eveniment trebuie să aibă loc
Să discutăm aceste tensiuni pe rând.
PRIMA TENSIUNE (categoriile rasiale, naţionale şi geografice ale VT contra toţi creştinii din întreaga lume)
Profeţii Vechiulu Testament prezic o restaurare a împărăţiei ebraice în Palestina centrată în Ierusalim unde toate
naţiunile pământului vor fi adunate să laude şi să slujească un conducător davidic, dar nici Isus nici apostolii Noului
Testament nu au avut această agendă în vizor. Nu este VT inspirat (Mat. 5:17-19)? Au omis autorii NT evenimente cruciale
ale vremurilor din urmă?
Există câteva surse de informaţie legate de sfârşitul lumii:
1. profeţii VT (Isaia, Mica, Maleahi)
2. scriitorii apocaliptici ai VT (Ezec. 37-39; Dan. 7-12; Zah.)
3. scriitorii evrei ne-canonici intertestamentari (cum ar fi I Enoh, atribuită lui Iuda)
4. Domnul Isus Însuşi (Mat. 24; Mar. 13; Lu. 21)
5. Scrierile lui Pavel (I Cor. 15; II Cor. 2; I Tes. 4-5; II Tes. 2)
6. Scrierile lui Ioan (I Ioan şi Apocalipsa)
Învaţă toate acestea o agendă clară (evenimente, cronologie, personaje) a vremurilor de pe urmă? Dacă nu, de ce? Nu
sunt toate inspirate (exceptând scrierile intertestamentare ale evreilor)?
Duhul a revelat adevăruri scriitorilor Vechiului Testament în termeni şi noţiuni înţelese de ei. Totuşi, prin revelaţia
progresivă a Duhului conceptele escatologice Vechi Testamentare au fost expandate spre o sferă de aplicare universală
(„misterele lui Cristos,” Ef. 2:11-3:13. vezi Tematica Specială la 10:7). Iar acum câteva exemple relevante:
1. Oraşul Ierusalim în VT este folosit ca o metaforă a poporului lui Dumnezeu (Sion), dar este proiectat în NT ca un
termen ce exprimă acceptarea de către Dumnezeu a tuturor celor ce au crezut şi s-au pocăit (noul Ierusalim al
Apocalipsei 21-22). Expansiunea teologică a unui oraş literal, fizic către noul popor al lui Dumnezeu (credincioşii
evrei şi neamuri) este prefigurată în promisiunea lui Dumnezeu de a răscumpăra omenirea căzută Gen. 3:15, înainte
16