24.04.2016 Views

Apocalipsa=Comentariu

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

6. Nota de subsol din traducerea NJB afirmă că se referă la Petru şi la Pavel, ambii martirizaţi în Roma sub domnia lui

Nero (p. 435).

Eu personal îi văd simbolic. Mărturisirile întregului popor al lui Dumnezeu datorită structurii paralele a celor şapte

pecete şi interludiul lor şi al celor şapte trâmbiţe şi interludiul lor. Prin urmare, atât cei 144,000 (credincioşii evrei) şi grupa

nenumărabilă (credincioşii neevrei), la fel ca şi aceşti doi martori, se referă la biserică.

„îmbrăcaţi în pânze de sac” Aceasta poate însemna fie (1) un semn al pocăinţei şi doliului (comparaţi Gen. 37:34; II Sam.

3:31) fie (2) doar îmbrăcămintea normală şi simplă a unui profet (comparaţi II Împ. 1:8; Is. 20:2; Zah. 13:4).

„ei vor profeţi timp de o mie două sute şaizeci de zi” Patru zeci şi două de luni a treizeci de zile fiecare echivalează o mie

două sute şaizeci de zile. Evanghelia va fi proclamată în timpul perioadei de persecuţie din cauza naţiunilor necredincioase

(comparaţi Mat. 24:8-14; 21-22).

Acest număr simbolic provine din Dan. 7:25; 12:7 şi este folosit adesea în Apocalipsa (comparaţi 12:6;13:5).

11:4 „cei doi măslini” Această expresie este o aluzie la Zorobabel, întoarcerea din exil a sămânţei lui David şi Iosua,

sămânţa lui Aaron întorcându-se din exil (comparaţi Zah. 4:3,11,14). Acest lucru ar implica faptul că martorii evangheliei al

vremurilor de sfârşit vor reprezenta un accent Mesianic regal şi preoţesc (Isus ca Împărat şi Preot, comparaţi Ps. 110; Ev.

1:3). Aceşti doi predicatori inspiraţi ai pocăinţei aduc lumina lui Dumnezeu (comparaţi Zah. 4) unei lumi rebele (Israelul

rebel este acum o umanitate răzvrătită, comparaţi Is. 6:9-11; 43:8-13; Ier. 5:21-29; Eze. 12:2).

11:5 „Iar dacă cineva vrea să le facă rău… Iar dacă cineva vrea să le facă rău” Ambele afirmaţii sunt afirmaţii

condiţionate ce presupun că există si cei care vor să le facă rău, dar ei vor fi protejaţi în mod divin până când misiunea lor

este îndeplinită.

„foc va ieşi din gura lor şi-i va devora pe duşmanii lor” Observaţi că puterea lor stă în gura lor ceea ce implică puterea

mesajului proclamat. În Apocalipsa gura reprezintă o armă, limba o sabie (comparaţi 9:17; 19:15; Ev. 4:12).

11:6 Aceste acţiuni Vechi Testamentare amintesc în primul rând de Ilie (comparaţi I Împ. 17:1) şi apoi de Moise (comparaţi

Exod 7:17-19).

TEXTUL NASB (ÎMBUNĂTĂŢIT) 11:7-10

7 Când şi-au terminat mărturia, fiara ce iasă din abis va face război cu ei, şi îi va birui şi ucide. 8 iar

trupurile lor moarte vor sta culcate pe strada marelui oraş ce în mod mistic se numeşte Sodoma şi Egipt,

unde Domnul lor de asemenea a fost crucificat. 9 Cei din fiecare popor şi limbă şi naţiune se vor uita la

trupurile lor timp de trei şi jumătate zile, şi nu vor permite ca trupurile lor să fie puse în mormânt. 10 Iar cei

ce locuiesc pe pământ se vor bucura de ei şi vor celebra; şi îşi vor trimite cadouri unul altuia, deoarece

aceşti doi profeţi i-au chinuit pe cei ce locuiesc pe pământ.

11:7 „fiara ce iasă din abis” Această afirmaţie este o aluzie la Daniel 7, apoi fiara reprezintă o figură mixtă dintre toate cele

patru fiare menţionate în Daniel 7, ce reprezintă ultimul anticrist al vremurilor de sfârşit (comparaţi II Tes. 2:3).

„Abisul” este casa demonilor (comparaţi 9:1; 20:1). Acest concept a unei fiare este dezvoltat în capitolele 13 şi 17.

„va face război cu ei, şi îi va birui şi ucide” Această afirmaţie este o aluzie la Dan. 7:21 ce va fi explicată mai detaliat în

Apocalipsa 13. Aici, afirmaţia ar implica faptul că cei doi martori sunt simbolul unui număr mare de oameni (comparaţi 13:7

adică, poporul lui Dumnezeu). Observaţi că nu sunt scutiţi de persecuţie şi moarte.

11:8 „trupurile lor moarte vor sta culcate pe strada” Această umilire a trupurilor moarte expuse a fost o modalitate de a

arăta dispreţ (comparaţi v. 9; Deut. 28:26; Ps. 79:2; Ier. 7:33; 8:2; 16:4; 19:7; 34:20). Totuşi, Dumnezeu a folosit trupurile lor

vizibile pentru o manifestare glorioasă a puterii Lui, prin înviere, confirmându-le mesajul.

158

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!