Apocalipsa=Comentariu

2. unul din mieii ce erau sacrificaţi în fiecare zi dimineaţa şi seara (continuu, comparaţi Exod 29:38-46; Num.
28:3,6,10,23,31; 29:11,16,19,22,25,28,31,34,38)
3. mielul înjunghiat din Is. 53:7 sau Ioan 1:7,29
Această metaforă este folosită pentru Isus în două sensuri distinctive: (1) ca o victimă inocentă pentru sacrificiu (b) ca
un biruitor (de asemenea găsit în literatura apocaliptică evreiască, comparaţi I Enoh 90:9; Testamentul lui Iosif 19:8-9). În
NT doar Ioan Botezătorul în Ioan 1:29,36 şi Ioan în Apocalipsa 5:6,8,12,13; 61:1, se referă la Isus ca „Miel” (Pavel afirmă
acest lucru, în I Cor. 5:7, dar fără termen).
„ca şi cum ar fi înjunghiat” A fost mort dar acum este viu. Învierea lui Mesia este imitată de fiara din apă (comparaţi 13:3).
„având şapte coarne şi şapte ochi” Prima expresie se referă la putere sau omnipotenţă (comparaţi Exod 27:2; 29:12; Deut.
33:17; II Cro. 18:10; Ps. 112:9; 132: 17; Ier. 48:25; Eze. 29:21; Zah. 1:18-21). A doua expresie se referă la omniscienţa lui
Dumnezeu (comparaţi 4:6,8; Eze. 1:18; 10:12; Zah. 3:9 şi 4:10). Simbolismul este similar ca în Dan. 7:13-14.
„care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu” Vezi Tematica Specială la 1:4 şi nota de la 4:5.
5:8 „Când a luat cartea, cele patru creaturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului” Acest
verset arată închinarea înaintea Mielului la fel şi închinarea înaintea lui Dumnezeu (comparaţi v. 13), ce reprezintă o temă
central în Apocalipsa.
„şi potire de aur pline de tămâie, care reprezintă rugăciunile celor sfinţi” Îngerii erau purtătorii normali a rugăciunilor
spre Dumnezeu în literatura evreiască inter-biblică (comparaţi Tobit 12:15; III Baruh 11). Ideea de tămâie ce reprezintă
rugăciunile este folosită de câteva ori în Scriptură (comparaţi 8:3-4; Ps. 141:2; Lu. 1:10).
„sfinţi” Deşi cuvântul „biserică” nu apare în capitolul 3, conceptul de „sfinţi” continuă în toată cartea şi trebuie să se refere la
poporul lui Dumnezeu. Conceptul de credincioşi ca „sfinţi” este comun în Apocalipsa (comparaţi 8:3-4; 11:18; 13,7,10;
14:12; 16:6; 17:6; 18:20,24; 19:8 şi 20:9).
TEMATICĂ SPECIALĂ: SFINŢI
Acest termen este echivalentul cuvântului ebraic kadosh (BDB 871), a cărui sens de bază este acela de a stabili pe
cineva, ceva, sau un loc pentru utilizarea exclusiv a lui YAHWE (BDB 871). Denotă concepţia englezească a „sacrului.”
YAHWE este separat de omenire prin natura Lui (Duh ne creat şi etern) şi prin caracterul Său (perfecţiune morală). El este
standardul prin care toate celelalte sunt măsurate şi judecate. El este Cel transcendent, Cel sfânt, Singurul Sfânt.
Dumnezeu a creat oamenii pentru comuniune, dar căderea (Gen. 3) a cauzat o barieră relaţională şi morală între un
Dumnezeu sfânt şi omenirea păcătoasă. Dumnezeu a ales să restaureze creaţia Sa ce are conştiinţă; de aceea, Îşi cheamă
poporul să fie „sfânt” (comparaţi Lev. 11:44; 19:2; 20:7,26; 21:8). Printr-o relaţie de credinţă cu YAHWE poporul Său
devine sfânt datorită poziţiei lor de legământ aflat în El, dar sunt chemaţi de asemenea să trăiască o viaţă sfântă (comparaţi
Mat. 5:48).
Această trăire sfântă este posibilă deoarece credincioşii sunt pe deplin acceptaţi şi iertaţi prin viaţa şi lucrarea li Isus şi
datorită prezenţei Duhului Sfânt în mintea şi inima lor. Acest lucru stabileşte situaţia paradoxală:
1. a fi sfânt datorită neprihănirii lui Cristos imputată asupra ta
2. chemat să trăieşti o viaţă sfântă datorită prezenţei Duhului
Credincioşii sunt „sfinţi” (hagioi) datorită:
1. voii Celui Sfânt (Tatăl, comparaţi Ioan 6:29,40)
2. lucrării Fiului Sfânt (Isus, comparaţi II Cor. 5:21)
3. prezenţei Duhului Sfânt ce locuieşte în noi (comparaţi 8:9-11)
114