Apocalipsa=Comentariu

4:3 „Cel ce şedea era ca” Ioan nu descrie înfăţişarea lui Dumnezeu deoarece în gândirea evreiască, acest lucru era extrem de
impropriu (comparaţi Exod 33:17-23; Is. 6:5). Dar el descrie gloria lui Dumnezeu prin culorile unor trei pietre preţioase.
Nestematele sunt folosite de asemenea în Eze. 28:13 pentru a descrie imaginile cereşti (Grădina lui Dumnezeu).
NASB, NKJV, NRSV, TEV „iaspis”
NJB „diamant”
Culoarea şi numele exact al nestematelor este foarte incert în literatura antică. Numele pietrelor şi culorilor erau
schimbate de la ţară la ţară şi de la perioadă la perioadă. Iaspisul a fost prima piatră de pe pieptarul Marelui Preot menţionat
în Exod 28:17-21. Această piatra pare a fi o piatră limpede, şi va fi conectată cu „marea de sticlă” (comparaţi 4:6; 15:2;
21:11,18,21). S-ar putea referi la diamantul din ziua de azi.
NASB, NKJV „sardiu”
NRSV, TEV „carneol”
NJB „rubin”
Acest sardiu era o piatră de culoare roşie ca sângele. Era ultima piatră de pe pieptarul Marelui Preot. Aceasta ar putea fi
o aluzie la Dumnezeu ca fiind Primul şi Ultimul cu accentul pe tribul Mesianic al lui Iuda (curcubeul din emerald). Aceste
două pietre sunt listate în scrierile antice ca un rezumat al tuturor nestematelor.
„şi era un curcubeu în jurul tronului, ca un emerald la aspect” Emeraldul este o piatră ce reprezintă Iuda pe pieptarul
Marelui Preot. Accentele pe curcubeu au fost de-a dreptul intuite dar există două teorii principale.
1. Unii spun că este o aluzie la Gen. 9:16, unde curcubeul simbolizează protecţia de legământ a lui Dumnezeu şi un
semn că furtuna sa sfârşit, în mijlocul judecăţii era promisiunea şi mila.
2. Alţii leagă de Eze. 1:28, un simbol al gloriei lui YAHWE.
Indiferent dacă curcubeul est un semn al judecăţii sau al legământului totul este nesigur, dar a fost în mod evident un
curcubeu neobişnuit deoarece a fost verde în culoare şi nu doar o refracţie a luminii normale.
4:4 „În jurul tronului erau douăzeci şi patru de tronuri” Motivul pentru care se găseau douăzeci şi patru de tronuri a fost
disputat.
1. unii văd acest verset ca o conexiune cu ordinea preoţimii Aronice aşezată de David în I Cro. 24:7-19
2. alţii îl văd ca o aluzie la conciliul ceresc menţionat în I Împ. 22:19; Is. 24:23; Dan. 7:9-10,26
3. totuşi unii îl văd ca o combinaţie a celor douăsprezece triburi a lui Israel cu cei doisprezece apostoli, care
simbolizează numărul complet al poporului lui Dumnezeu (comparaţi 21:12,14).
Este surprinzător că acest număr u apare în literatura apocaliptică inter testamentară evreiască.
„şezând douăzeci şi patru de bătrâni” Au existat multe dezbateri legate de identitatea acest bătrâni. Sunt totuşi două teorii
majore
1. Ei îi reprezintă pe credincioşi:
a ilustraţi ca fiind îmbrăcaţi în alb (comparaţi 1 Cor. 9:25; I Tes. 2:19; II Tes. 4:8; Iacov 1:12; I Pet. 5:4)
b despre îngeri nu s-a spus niciodată că purtau coroane şi că stăteau pe tronuri (comparaţi vv. 4,10)
c ei sunt în liste ce includ în mod specific îngeri (comparaţi 5:11)
d 5:9-10 în Vulgata, Peshitta, şi mai târziu în Textus Receptus îi include pe bătrâni în cântecul celor răscumpăraţi
2. Ei îi reprezintă pe îngeri:
a îngerii poartă haine albe (comparaţi Mat. 28:3; Ioan 20:12; Mar. 16:5; Fapte 1:10; Apo. 15:6 şi Dan. 10:5,6)
b aceşti bătrâni sunt totdeauna identificaţi cu creaturile vii ca în 5:11,14, care par a lista trei ordine de îngeri
c unul din bătrâni acţionează ca un înger revelator (comparaţi 5:5)
d în Is. 24:23 îngerii conciliului ceresc a lui Dumnezeu sunt numiţi „bătrâni”
108