o_19q5qktsa1sp6bnb1bev1f5p8u1f.pdf

CAPITOLUL 3
planuri de racordare cu terasamentul. Panta spre obstacolul traversat a aripii
este în general de maxim 3:1.
Atât în cazul racordării cu sfert de con cât şi al racordării cu aripi,
sferturile de con, respectiv aripile au fundaţii proprii.
Înclinarea elevaţiei culeei spre obstacolul traversat n:1 (fructul) (Fig. 3.12)
variază între 10:1, pentru înălţimi mari ale elevaţiei (peste 10 m) şi 5:1 în cazurile
uzuale.
Evacuarea apelor infiltrate din terasament în spatele culeei se face prin
exeutarea unui dren realizat din bolovani de râu (piatră brută). Lăţimea drenului
variază între 80 – 100 cm. Drenul se sprijină pe consola drenului (Fig. 3.14b)
care face corp comun cu elevaţia culeei şi este armată corespunzător.
Evacuarea apelor se face numai într-o parte, în sensul curgerii râului, printr-un
tub numit barbacană ce este prelungit prin sfertul de con sau prin aripa culeei
până la ieşirea din acestea (Fig. 3.13 şi 3.14), unde tubul trebuie să se situeze
deasupra nivelului terenului natural. De regulă, înclinarea consolei drenului în
sensul de scurgere a apei este de 3%.
Lungimea zidurilor întoarse variază între 3.50 m la podurile de cale
ferată şi 5.00 m la podurile de şosea. Dacă din situaţiile din teren rezultă valori
mai mari, racordările cu sfert de con se vor înlocui cu racordări cu aripi.
În cazul în care înălţimea terasamentelor din spatele culeei nu este
foarte mare (sub 9.00 m), culeele se pot executa având elevaţia realizată sub
forma mai multor pereţi încastraţi în blocul de fundaţie (Fig. 3.15) şi se numesc
culee deschise. În aceste cazuri, umplutura cu pământ se face până aproape
de nivelul banchetei cuzineţilor. Au un aspect estetic îmbunătăţit şi se
utilizează cu precădere la podurile şi pasajele executate în localităţi.
56
CĂI DE COMUNICAŢII: PODURI. ELEMENTE GENERALE