o_19q5qktsa1sp6bnb1bev1f5p8u1f.pdf

ISTORIC ASUPRA EVOLUŢIEI PODURILOR
În această perioadă de timp au loc însă şi numeroase accidente apărute
la structurile de rezistenţă realizate din fontă atât la poduri cât şi la hale
industriale, gări sau hale de expoziţie. Cauza o constituia tocmai comportarea
nesatisfăcătoare a fontei la solicitări de întindere. Trebuia deci găsit un
material metalic care să înlăture aceste neajunsuri şi astfel a apărut fierul
pudlat ce a fost utilizat ca material de construcţie între începutul secolului al
XIX-lea şi sfârşitul secolului al XIX-lea.
În perioada 1846-1850, inginerul Robert Stephenson a construit podul
Britannia peste strâmtoarea Menai, în Anglia (Fig. 1.17). Podul a reprezentat o
soluţie îndrăzneaţă pentru acea vreme şi o premieră deoarece au fost
realizate pentru prima oară încercări pe modele la scara 1:7 care aveau drept
scop stabilirea pe cale experimentală a dimensiunilor elementelor principale
de rezistenţă.
Podul avea 4 deschideri (71.40+2×141.78+71.40) m şi suprastructura
era o grindă continuă cu secţiune transversală casetată. În interiorul casetei, la
partea inferioară era amplasată calea ferată simplă. Podul a fost distrus în
urma unui incendiu de mari proporţii.
Utilizarea fierului pudlat a permis abordarea şi altor tipuri de sisteme
structurale pentru suprastructurile podurilor metalice. Un exemplu este podul
construit în perioada 1847-1857, peste Vistula, la Dirschau în Germania (Fig. 1.18).
Suprastructura este realizată cu grinzi cu zăbrele sistem multiplu, pe 6
deschideri, deschiderea maximă fiind de 131 m, valoare importantă pentru
acea dată.
În anul 1884 a fost finalizat în Franţa viaductul de cale ferată Garabit
(Fig.1.19), ce utilizează ca structură principală de rezistenţă un arc dublu
articulat din fier pudlat, cu deschiderea de 165 m. Podul a fost construit de
celebrul inginer francez Gustave Eiffel.
Ionuţ Radu RĂCĂNEL 11