o_19q5qktsa1sp6bnb1bev1f5p8u1f.pdf

ISTORIC ASUPRA EVOLUŢIEI PODURILOR
suprastructura) erau construite din cărămidă şi utilizau pentru îmbinare un
mortar de asfalt. Secţiunea pilelor avea 21 m lungime şi 9 m lăţime.
Suprastructura era realizată din trunchiuri de palmier dispuse alăturat.
Fig. 1.4 Podul lui Dumnezeu din localitatea Ponoarele, jud. Gorj
Ritmul construcţiei de poduri a devenit semnificativ în perioada
Imperiului Roman. Romanii au rămas în istoria podurilor atât prin structurile de
apeducte pentru alimentarea cu apă a localităţilor, ce se întindeau pe zeci de
km, dar şi prin lucrările de poduri realizate în special sub formă de bolţi şi arce
din piatră şi lemn.
Cel mai mare pod din lemn construit de romani a fost podul peste
Dunăre la Drobeta Turnu Severin, conceput şi realizat de Apollodor din
Damasc între anii 104 -105 d.H. pentru a permite armatelor romane
traversarea Dunării. Podul, prezentat în Fig. 1.5, după o reconstituire a
inginerului francez Edgar Dupperex, avea suprastructura realizată din arce
concentrice din lemn de stejar pe care rezema calea. Lungimea totală a
podului a fost de aproximativ 1071 m, fiind acoperită cu 21 de deschideri de
câte 33 m fiecare. Pilele ce susţineau suprastructura aveau o lăţime de 18 m
şi erau realizate la exterior din zidărie uscată de piatră, iar la interior din blocuri
de piatră îmbinate cu ciment roman.
Ionuţ Radu RĂCĂNEL
3