Manual pentru examenul de vanator.pdf - AGVPS

Descriere: Dimorfismul sexual este evident. Cocoşul are culoarea generală închisăşi pare negru privit de la distanţă. Văzut mai îndeaproape, se pot distinge capul şi barbaneagră, gâtul, spatele şi aripile brune, guşa şi pieptul negre cu luciri metalice, umeriiaripilor albi, iar abdomenul şi coada negre-mat, stropite cu puncte albe. De jur împrejurulochilor are pielea de culoare roşu aprins. Ciocul, care devine din ce în ce mai puternic odată cu vârsta, este, în acelaşi timp, tot mai încovoiat şi mai asemănător cu cel al păsărilorde pradă. Tarsul este îmbrăcat cu pene până la degete. Iarna, cocoşul-de-munte prezintă„vârzobi". Aceste formaţiuni sunt constituite din prelungiri laterale, cornoase specificepentru deplasare pe zăpadă afânată Coada desfăcută are formă de evantai şi este compusădin 16-18 pene mari, dublate pe dedesubt de altele mai mici (planşa 43).Femela este de culoare ruginie, împestriţată cu pete negre. Abdomenul acesteiaprezintă o coloraţie mai deschisă. Faţă de cocoş, care are între 3,5 şi 5 kg greutate,aceasta are dimensiuni mai mici, cântărind în jur de 1,8 - 2,5 kg. Se aseamănă mult cugăina cocoşului de mesteacăn, dar este puţin mai mare decât aceasta şi prezintă o patăde un ruginiu intens pe piept. În plus, coada desfăcută este convexă, nu aproape dreaptăcum este coada găinii cocoşului de mesteacăn.Sunetele scoase de cocoşul-de-munte, deşi discrete, pot fi auzite primăvara, înperioada împerecherii, şi toamna, când „roteşte fals”. Aşa-zisul cântec este structurat pe3 strofe: tocat, tocilat şi ciripit. Femela gotcăie sau cotcodăceşte, fiind mai gălăgioasăspre finalul perioadei de rotit.Simţuri: Cele mai dezvoltate sunt văzul şi auzul.Nu este o pasăre sociabilă, cârdul familial compus din cloşcă şi puidestrămându-se toamna târziu.Longevitate: Se apreciază a fi de 18 ani, ceea ce pare totuşi o exagerare.Categoria de vârstă a cocoşului-de-munte viu se apreciază după modul dedeschidere a evantaiului cozii, după lungimea cozii proporţional cu corpul şi dupămodul în care „cântă". La cocoşul împuşcat, vârsta se apreciază cu oarecareaproximaţie după forma ciocului, după forma racordării ciocului la cap, după şanţul depe cioc, după mărimea „bărbii", după claritatea petelor albe de pe coadă (care seestompează cu vârsta), şi, cel mai sigur, în funcţie de lungimea şi forma terminală apenelor din coadă (planşa 43).Urme: Sunt vizibil lăsate în timpul mersului pe zăpadă moale sau prin târâreavârfului aripilor înfoiate, în timpul rotitului. Excrementele sunt şi ele semneindubitabile ale prezenţei acestei păsări în teren. Altfel doar întâmplător i se poateconstata prezenţa.Habitat: Preferă pădurile de răşinoase pure, situate spre limita de jos a goluluialpin, dar este întâlnit şi la limita superioară a pădurilor de amestec din tot lanţulCarpaţilor.Hrana: Iarna, consumă aproape exclusiv muguri şi cetină de răşinoase,primăvara de timpuriu lujeri şi frunze tinere de afin, iar mai târziu diverse ierburi şifaună nevertebrată odată cu apariţia acesteia. Această faună nevertebrată din pădure,mai ales în zonele cu turbării, completează hrana vegetală a cocoşului-de-munte,oferind în zonele neumblate de om toate condiţiile de existenţă necesare speciei.Această faună nevertebrată joacă un rol esenţial şi în hrana puilor. Toamna şi la începutde iarnă, consumă cu plăcere şi fructe de pădure.În stomacul glandular al cocoşilor şi al găinilor-de-munte sunt găsite pietriceleînghiţite pentru a ajuta digestia (măcinarea şi mărunţirea hranei), cunoscute sub